ALBASAT
Societate

Judecătorii cu rapoarte negative după evaluare vor fi eliminați din sistem

Cei peste 400 de judecători din sistem ar putea fi supuși evaluării integrității deja începând cu vara acestui an. Primii vor fi chiar membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii care vor obține rapoarte negative vor fi eliminați din sistem. Autoritățile estimează că evaluarea tuturor magistraților ar putea dura în jur de cinci ani, iar pe viitor acest sistem urmează să fie aplicat și în cazul procurorilor, transmite IPN.

Proiectul de lege, expediat Consiliului Europei pentru consultare, prevede că judecătorii vor fi evaluați din punct de vedere al calificării și al integrității de către un colegiu unic, constituit din zece membri – șase judecători de la instanțele de toate nivelurile, trei reprezentanți ai societății civile, desemnați de Parlament, și un reprezentant al Institutului Național al Justiție. Membrii colegiului vor fi selectați de către o comisie de monitorizare. Comisia, la fel, va fi formată zece persoane – cinci înaintați de Parlament, iar cinci vor fi experți străini recomandați de partenerii de dezvoltare.

Potrivit ministrului justiției, Fadei Nagacevschi, evaluatorii urmează să se asigure și de faptul că bunurile pe care le deține magistratul sunt în raport rezonabil cu veniturile declarate. Dacă vor fi constatate neconcordanțe, vor fi dispuse investigații. Dacă judecătorul nu poate demonstra proveniența legală a veniturilor sau se va stabili că a pronunțat anumite hotărâri în conflict de interese, va fi emis raport negativ. Hotărârea Colegiului va fi remisă CSM, care va emite o decizie. Hotărârea Consiliului va putea fi contestată la un alt colegiu specializat de pe lângă Curtea de Apel.

Evaluării vor fi supuși toți judecătorii, într-un mod aleatoriu. Autoritățile estimează să înceapă acest proces din lunile iunie-iulie. Odată cu consultarea proiectului la Consiliul Europei, acesta va fi expediat pentru expertizare și Comisiei de la Veneția, astfel încât avizul să fie emis în luna martie, iar în aprilie să ajungă în Parlament.

Related posts

Vremea mai rece decât de obicei scumpeşte energia şi gazele naturale în Europa

Albasat

Blocul Electoral Unirea a fost înregistrat de CEC

Albasat

De la 15.00, se suspendă pentru câteva ore activitatea Postului vamal și de frontieră Leova-Bumbăta

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment