Portal de știri
Societate

La Chișinău a fost lansată cartea pentru copii „Gata cu bătaia!”

La Chișinău a fost lansată cartea pentru copii „Gata cu bătaia!” – o traducere și adaptare din limba franceză, apărută la editura RP Editor. Autorii cărții sunt Virginie Aladjidi, Caroline Pellissier și Kei Lam, ea fiind scrisă cu sprijinul experților francezi în comunicare pașnică explicată copiilor, transmite IPN.

La evenimentul de lansare au participat elevi ai claselor primare ai liceului român-francez „Gheorghe Asachi” din capitală, psihologul Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, precum și Rodica Plugaru, editorul cărții.

În cadrul lansării, elevii au abordat tematica certurilor și a furiei, în baza poveștii „Gata cu bătaia!” aducând numeroase exemple, inclusiv din perioada pandemiei, când simțeau frustrare și nemulțumire de a nu-și putea vedea colegii și prietenii. La inițiativa psihologului Daniela Sîmboteanu, copiii au realizat o activitate interactivă care le-a permis să înțeleagă că este firesc și omenesc să aibă emoții, inclusiv emoții negative și că fiecare simte emoțiile în mod diferit.

Daniela Sîmboteanu a subliniat importanța acceptării tuturor emoțiilor umane, inclusiv ale celor negative, care fac parte din viața de zi cu zi. Un alt aspect important este de a învăța să gestionăm emoțiile negative și să ne exprimăm emoțiile în relațiile sociale manifestând toleranță și respect față de alții.

Cadrele didactice de la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău prezente în cadrul lansării au menționat necesitatea de a aborda tematica violenței în rândul copiilor atât la școală, cât și în familie, și au salutat mesajul de pace și de empatie abordat în cadrul cărții „Gata cu bătaia!”.


Președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a mai afirmat că mesajul cărții „Gata cu bătaia!” este unul de empatie și de non-violență în rândul copiilor și că doar comunicând într-un mod pașnic putem face lumea de mâine să fie mai frumoasă și mai bună.

„Cartea Gata cu bătaia!” a apărut la editura RP Editor. Aceasta este disponibilă în librăriile Librarius, Bestseller, Cărturești, Cartier și Făt-Frumos din Chișinău și din țară, precum și pe Elefant.md.

Virginie Aladjidi și Caroline Pellissier sunt două autoare franceze care au scris împreună, „cu patru mâini”, peste o sută de cărți pentru copii.

Related posts

Termocentrala de la Cuciurgan anunță potențiale sistări de energie electrică

Albasat

Cursul valutar oficial la 08.11.2022

AlbasatTV, Nisporeni

UE//Spitalul din Nisporeni: condiții moderne și economii mai mari la facturi, datorită unui proiect european. Emisiune TV

Albasat

Leave a Comment