Lucrările de restaurare a clădirii Circului din Chișinău continuă. Începând cu martie 2023, s-a reușit schimbarea învelitorii coroanei și a felinarului, reabilitarea stratului de suport a învelitorii cupolei, precum și schimbarea sistemului dirijat de evacuare a apelor fluviale de pe cupolă, transmite IPN.
De mai bine de opt luni se lucrează la înălțime, pentru reabilitarea acoperișului Circului din Chișinău. Aceste lucrări din prima etapă de restaurare și conservare sunt efectuate cu susținerea programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
„Pentru a deveni o clădire eficientă energetic, au fost inițiate lucrările de schimbare a termoizolantul vechi, pe bază de vată din sticlă, cu unul nou pe bază de vată bazaltică și căptușit cu plăci de oxid de magneziu. Acum acoperișul circului va corespunde exigențelor eficienței energetice, iar noile materiale utilizate vor oferi și protecție anti-incendiu. La această etapă se lucrează pe trei sectoare, și anume: învelitoarea cupolei, acoperișul de tip terasă și termoizolarea cupolei pe interior”, precizează PNUD Moldova.
În următoarea perioadă urmează să fie finalizată montarea învelitorii din tablă a cupolei. O altă serie de lucrări realizate în prima etapă de restaurare și conservare realizate cu sprijinul UE și PNUD țin de înlocuirea fațadei vitrificate a clădirii principale. Până în acest moment au fost dezinstalate vechile vitralii la nivelele superioare, iar montarea noilor profiluri metalice și din aluminiu urmează să înceapă.
Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1,8 milioane de lei care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică și pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Pentru următoarele etape urmează ca autoritățile Republici Moldova să atragă finanțare, inclusiv din partea partenerilor de dezvoltare.
Edificiul Circului din Chișinău este o clădire cu o valoare arhitecturală deosebită, iar din luna mai 2022, clădirea a fost inclusă în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.
previous post
next post