Comisia Națională pentru Integrare Europeană, prezidată de președinta Maia Sandu, a aprobat Planul pentru limitarea influenței excesive a intereselor private. Planul de deoligarhizare face parte din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene, transmite IPN.
Planul prevede excluderea lacunelor normative și deficiențelor practice, astfel ca instituțiile și resursele statului să nu mai poată fi utilizate în interesul unor grupuri criminale. De asemenea, conform planului, va exista un mecanism de monitorizare periodică a realizării măsurilor propuse de către instituțiile publice.
Cei prezenți au discutat și care sunt următorii pași către îndeplinirea completă a tuturor recomandărilor Comisiei Europene. Totodată, au vorbit despre eforturile diplomatice în ajunul ședinței Consiliului European din 14-15 decembrie pentru a promova inițierea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil.
- Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE
- Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile
- UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei
- Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni
- Cursul valutar oficial la 23.01.2026

