ALBASAT
Actualitate

Legea cu privire la reforma Guvernului, promulgată de șeful statului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat legea cu privire la reforma Guvernului. „Întotdeauna am optat pentru reducerea numărului demnitarilor, deoarece nu este corect să păstrăm același număr de funcționari de rang înalt ca acum 25 de ani”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook, transmite IPN.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Potrivit lui Igor Dodon, de la obținerea independenței Republica Moldova a pierdut aproape o treime din populație, iar numărul demnitarilor a rămas cam același. „Acest dezechilibru trebuia reparat. Prin această lege se face un pas important în acest sens. Voi insista ca și numărul deputaților în Parlament să fie redus de la 101 la 71”, a mai spus Igor Dodon.

Reforma Guvernului a fost votată în lectură finală acum două săptămâni. Unica funcție politică rămâne cea a miniștrilor. Funcția de viceministru este exclusă, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de secretarii de stat, care la necesitate vor asigura și interimatul funcției de ministru. O modificare operată prevede excluderea enumerării exprese a ministerelor și acordarea premierului dreptul de a modifica lista acestora printr-o procedură simplificată. Anterior Pavel Filip a anunțat că în noua componență se vor regăsi doar nouă ministere, comparativ cu 16 acum.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Republica Moldova, în prag de referendum. Informații utile pentru diaspora de peste Prut: Turul doi nu va fi!

AlbasatTV, Nisporeni

Copil de 3 ani, accidentat mortal într-un parc din raionul Florești

AlbasatTV, Nisporeni

Deputat PAS: Decizia Comisiei Europene ne încurajează să mergem înainte

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment