ALBASAT
Nisporeni Societate

Liceul „Boris Cazacu” din Nisporeni beneficiază de un dispozitiv de control și validare a accesului în instituție, donat de UTM

Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din Nisporeni beneficiază de un dispozitiv de control și validare a accesului în instituție. Donația a fost făcut de Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitatea sa de partener al proiectului „Scanner termic inteligent – IntelST” – un parteneriat între Filière Francophone Informatique (Filiera Francofonă „Informatica” a UTM), compania „PENTALOG Chișinău” SRL – filiala  moldovenească a grupului francez Pentalog și Clubul Ingineresc studențesc „Micro LAB”.

Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din Nisporeni a fost ales în acest scop pentru faptul că cel mai mare număr al discipolilor acestei instituții au devenit în ultimii ani studenți sau absolvenți ai Filierei Francofone „Informatica” (FFI) din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a UTM.

Proiectul are ca scop îndeplinirea obiectivelor apelului COVID-19 publicat de AUF, inclusiv implicarea UTM, membru AUF, în dezvoltarea unei soluții (a unui produs) cu impact tehnologic și social pozitiv în lupta împotriva COVID-19 (obiectiv general) și sprijinirea dezvoltării de inițiative inovatoare, viabile ale studenților în alte contexte, adaptate la ecosistemul acestora (obiectiv specific).

Directorul liceului, Valeriu Dima, însoțit de cadrele didactice și elevi, a primit ieri, 1 iunie, vizita reprezentanților UTM – a prorectorului Dinu Ţurcanu și a Danielei Istrati șef program FFI, care au fost plăcut surpinși de condițiile și spațiie prietenoase ale instituției – sălile de studii, sala de festivități, sala de sport, stadionul, cantina, alte destinații de care dispune liceul.

Reprezentanții UTM au oferit o Diplomă de Apreciere pentru Liceul Teoretic „Boris Cazacu” și a transmis urări de bine și apreciere cadrelor didactice pentru calitatea pregătirii elevilor, care ulterior aleg să devină membri ai familiei UTM. În semn de recunoștință pentru dedicație în formarea cu succes a elevilor, care ulterior devin parte a comunității Universității Tehnice a Moldovei, profilul francofon Tehnologia Informației, prorectorul Dinu Țurcanu le-a înmânat câte un tricou marca UTM directorului Valeriu Dima, profesorului de informatică Valeriu Brodicico și  profesoarelor de limba franceză Maria Ulinici şi Stela Popa.

Related posts

Радуница перенесена на 6, 7 и 8 июня

Albasat

Pensiile vor fi indexate de două ori pe an pentru toți, dar cu un coeficient mai mic

Albasat

Cursul valutar oficial la 22.07.2020

Albasat

Leave a Comment