Cetățenii din comuna Chetriș, raionul Fălești, dar și cei din satul Corlăteni, raionul Râșcani, unde duminică a avut loc al doilea tur al alegerilor locale noi, și-au ales primarii. În prima localitatea a câștigat candidatul desemnat de Partidul Democrat, iar în a doua – candidatul desemnat de Partidul Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.
Comisia Electorală Centrală menționează că în comuna Chetriș, din 623 de alegători care au participat la votare, cei mai mulți – 324 – și-au dat votul pentru Constantin Condru, desemnat de PDM, iar restul, pentru contracandidatul Alesea Mamai, de la Partidul Politic Partidul Nostru.
În satul Corlăteni, din 2 168 de alegători care au participat la votare, 1 321 au votat pentru Veaceslav Bold, desemnat de Partidul Acțiune și Solidaritate. Svetlana Pruteanu desemnată de PPPN a acumulat 810 de voturi.
Informația poartă caracter preliminar, până când la CEC vor fi prezentate documentele electorale în original.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

