ALBASAT
Societate

Londra a devenit cel mai scump oraș din lume la închirierea de depozite pentru mărfuri, depășind Hong Kong și San Francisco

Londra a devenit în urma pandemiei de coronavirus metropola cu cele mai scumpe prețuri la închirierea de spații pentru depozitare, costurile actuale depășind metropole ca Hong Kong și San Francisco, relatează Bloomberg. Prețul unui metru pătrat a crescut în 2021 cu 13% față de anul precedent. 

Astfel de spații costă 24,90 de dolari pe metru pătrat în capitala Marii Britanii, iar într-un singur an au înregistrat o creștere de până la 13%, conform datelor publicate miercuri de compania engleză Cushman & Wakefield Plc.

Foto: Cushman & Wakefield via Bloomberg

Majorarea de costuri vine pe fondul pandemiei, după ce consumatorii s-au orientat mai mult spre cumpărăturile online, determinând astfel antreprenorii care practicau comerțul cu amănuntul să acorde o mai mare atenție serviciilor de livrare, respectiv depozitelor cu stocuri.

Cererea de spații de depozitare a devenit în acest context tot mai mare, a declarat într-un interviu Nick Preston, manager al companiei Tritax EuroBox Plc, care deține depozite în întreaga Europă.

În Europa, companiile au închiriat anul trecut spații care adună în total 345 milioane de metri pătrați, cu 14% mai mult decât 2019, în ciuda măsurile stricte impuse de pandemie din prima jumătate a anului. În Marea Britanie, spațiul total închiriat a crescut cu 44%, se arată în raportul publicat de sursa citată. 

Între timp, chiriile din Hong Kong au fost cu aproximativ 10% mai mici decât în ​​anul precedent, în timp ce în San Francisco s-au păstrat la același nivel.

Related posts

Tiraspolul nu renunță la codul de alertă de securitate

AlbasatTV, Nisporeni

Măsuri de eficiență energetică, implementate la grădinița și gimnaziul din satul Ciorești, Nisporeni

Albasat

Autoritățile vor ca, până în 2025, cel puțin 50% din cetățenii reveniți acasă să fie reintegrați

Albasat

Leave a Comment