În Republica Moldova este necesară studierea în școli a crimelor totalitarismului, crearea unui Institut pentru studierea totalitarismului și inaugurarea unui muzeu modern al victimelor deportărilor și ororilor staliniste. Opinia aparține doctorului în istorie, Ludmila Cojocaru, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice la tema „Stalinizarea și destalinizarea societății moldovenești” organizate de Agenția de Presă IPN. Potrivit doctorului în istorie, este extrem de important ca generația tânără să păstreze vie memoria victimelor deportărilor și represiunilor staliniste pentru a nu permite în viitor repetarea unor astfel de atrocități.
În perioada 6-9 iulie 1949 a avut loc cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Doctorul în istorie, Ludmila Cojocaru, spune că victimele stalinismului au fost supuse unor tratamente inumane până în 1953, anul decesului lui Iosif Stalin. Odată cu moartea dictatorului, persoanele deportate au început să nutrească speranța revenirii acasă.
„Procesul de destalinizare a demarat la scurt timp după decesul tiranului. Mă refer aici la comunitățile de deportați și cei care se aflau în lagărele de muncă forțată care au reacționat cu speranță la vestea morții tiranului. Procesul de destalinizare a fost unul lent. Momentul de cotitură a fost Congresul XX, prin discursul istoric al lui Hrușciov. Martorii oculari și documentele vremii spun că pe măsură ce era citit acest discurs public chiar și în ochii lui Hrușciov putea fi observată frica. Chiar și în anul 1956, la trei ani după decesul tiranului, aceste lucruri erau de necrezut și erau greu de vociferat ca narațiune oficială. După condamnarea cultului personalității, o parte din deportați reușesc să revină acasă, nu au toți permisiunea revenirii acasă. Revenirea era condiționată de faptul că nu vor avea pretenții la averea și gospodăria țărănească și li se sugera să locuiască în altă parte decât localitatea de baștină. Prezența oamenilor cu stigmatul de „dușman al poporului” era periculoasă pentru putere, pentru că ei puteau destabiliza ambianța locală”, a spus doctorul în istorie, conferențiar universitar, Ludmila Cojocaru.
Potrivit istoricilor, reîntoarse acasă, victimele deportărilor s-au confruntat cu disprețul autorităților, prezența deportaților în comunități devenind indezirabilă. Mulți dintre deportații reîntorși acasă au renunțat la averea deținută anterior și și-au început viața de la zero.
„Realitățile de aici erau mai mult decât dureroase. În discursul deportaților atestăm expresia „Siberia de acasă”, pentru că au trebuit să treacă o a doua etapă, când chiar dacă reușeau să rămână în perimetrul satului, erau duși spre marginea satului, acolo unde erau gunoiști, unde nu erau fântâni. Politicile și ideologia oficială îi ține în continuare pe acești oameni la marginea societății, fără a li se asigura reabilitarea. Reabilitarea presupunea recunoașterea lor în calitate de victime. Se făcea tot posibilul ca să li se interzică revenirea acasă pentru a evita eventuale tensiuni. Era firesc că acești oameni odată reveniți vor reînvia în memoria comunității alte valori, vor revendica averea părinților. Foarte des casele foștilor deportați au fost transformate în școli, spitale, dacă cereai de la statul sovietic aceste proprietăți, riscai să fii tratat încă o dată ca dușman al poporului” a mai spus istoricul Ludmila Cojocaru.
În calitate de șefă a Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, filială a Muzeului Național de Istorie, Ludmila Cojocaru, spune că Republica Moldova are nevoie de un muzeu modern al victimelor totalitarismului și de predarea în școli a ororilor stalinismului.
„Avem nevoie în Republica Moldova de un Institut pentru studierea totalitarismului, avem nevoie de o transparență a arhivelor și o deschidere a arhivelor pentru cercetători. Societatea din Republica Moldova are nevoie de un muzeu modern al victimelor deportărilor care să funcționeze într-un sediu propriu și să facă legătura între generații. Acum activitatea muzeului se desfășoară în incinta Muzeului Național de Istoria a Moldovei, așteptând surse financiare din partea structurilor administrative pentru a-și începe activitatea în propriul sediu. Există o inițiativă de a introduce în curricula școlară un curs cu titlul „crimele comunismului”. Acest curs este extrem de important pentru diseminarea cunoașterii istorice și menținerea unei culturi a memoriei, astfel încât să fie păstrată legătura dintre generații” a spus Ludmila Cojocaru.
Dezbaterea publică la tema „Stalinizarea și destalinizarea societății moldovenești” este ediția a 15-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.
Ludmila Cojocaru: Păstrarea memoriei privind crimele stalinismului necesită efort din partea statului și a societății
