ALBASAT
Societate

Mai mulți activiști cer anularea măsurilor restrictive impuse în contextul COVID-19

Mai mulți activiști au înaintat o scrisoare prin care cer autorităților – Guvernului și Parlamentului – anularea restricțiilor impuse pentru oprirea răspândirii infecției COVID-19. Ei cer anularea obligativității purtării măștilor în spațiile publice deschise și în încăperi, inclusiv la scoală. Purtarea măștilor trebuie să rămână opțională, insistă semnatarii. De asemenea, aceștia cer garanții că cetățenii nu vor fi obligați să se vaccineze de COVID-19.

Într-o conferință de presă la IPN, Alexandru Covalschi, reprezentant al Asociației Obștești „Planeta Curată”, a menționat că mass-media hiperbolizează tot ce ține de această infecție. Și până la pandemie, oamenii se îmbolnăveau și mureau, iar numărul deceselor nu era mai mic. Activistul afirmă că recomandările OMS pentru tratarea acestei infecții s-au dovedit eronate, atât în ceea ce privește alegerea medicamentelor, cât și a dozelor.

Alexandru Covalschi a criticat decizia autorităților legată de educația la distanță, spunând că a făcut rău elevilor. Autorităților li se cere să fie oprită discriminarea copiilor nevaccinați, care nu sunt admiși în instituțiile de educație, la grădiniță și scoală. El a mai spus că, din cauza pandemiei, multe companii au dat faliment, mulți oameni și-au pierdut locul de muncă, ceea ce a generat stres și îmbolnăviri, iar autoritățile nu au fost capabile să susțină familiile cu compensații.

Serghei Badan, activist la Centrul independent de informare, a pus la îndoială eficiența vaccinurilor împotriva COVID-19, menționând că nu se cunosc efectele, inclusiv cele secundare, pe termen lung. Autorităților li se cere să ofere garanții că vaccinarea nu va fi obligatorie, iar oamenii care vor accepta să fie imunizați vor fi informați deschis despre riscuri.

Un alt participant la conferință, Vitalie Ceban, s-a referit la obligativitatea purtării măștilor în spațiile publice închise și deschise. El spune că nu există studii care ar confirma că purtarea măștilor ar diminua riscul transmiterii virusului. În schimb, cunoaște cazuri în care cei care au purtat mască s-au infectat. Activistul a făcut trimitere la un studiu realizat în Danemarca, concluzia căruia ar fi că recomandarea de a purta măști nu a redus infectarea virată. „Decizia de a purta mască obligatoriu a fost luată preponderent din raționamente politice”, a mai spus Vitalie Ceban.

Scrisoarea înaintată de activiști poate fi semnată online.

Related posts

Andrian Candu: Ştefan Gaţcan este însoţit şi supravegheat

Albasat

Săptămâna Tineretului 2022, marcată la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

MAN l-a desemnat pe Ion Ceban pentru alegerile locale din Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment