Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit premiul „Bled Strategic Forum Distinguished Partner”. Distincția i-a fost oferită în cadrul Forumului Strategic de la Bled, Slovenia, de către președinta Sloveniei și gazda evenimentului, Nataša Pirc Musar, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al președinției se menționează că, potrivit organizatorilor, distincția este o recunoaștere a curajului și calităților de lider demonstrate de Maia Sandu în parcursul european al Republicii Moldova.
În cadrul Forumului, dar și în marja acestuia, Maia Sandu a avut mai multe întrevederi cu omologi, miniștri și reprezentanți ai organizațiilor internaționale. În dialogul cu partenerii externi, președinta Maia Sandu a declarat că Moldova avansează în realizarea mai multor reforme ambițioase care să accelereze procesul de aderare a țării la Uniunea Europeană.
Conferința internațională Bled Strategic Forum este cea mai importantă conferință din Europa Centrală și de Sud-Est. Aceasta are loc anual la sfârșitul verii. În cadrul evenimentului se întâlnesc participanți din diverse domenii unde fac schimb de opinii și generează idei pentru a aborda provocările prezente și viitoare. În plus, conferința oferă, de asemenea, o oportunitate unică pentru întâlniri personalizate și crearea de rețele cu părțile interesate la nivel regional și global. Conferința internațională Bled Strategic Forum este evenimentul central al Forumului Strategic de la Bled.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

