ALBASAT
Societate

Maia Sandu: Este complicat să se găsească voturi pentru un Guvern de treabă

Partidul Acțiune și Solidaritate trebuie să aleagă între votul pentru demiterea Guvernului Chicu și o alianță cu deputați nedoriți sau păstrarea actualului cabinet de miniștri cu toate „consecințele”. Președinta PAS Maia Sandu afirmă că nu este o decizie simplă, iar atât timp cât nu există o soluție în acest sens nu se discută despre o eventuală moțiune de cenzură.

„Alegerea noastră este una complicată, pe de o parte, dacă lăsăm acest Guvern, ne asumăm toate consecințele acestei guvernări foarte proaste și lucrurile se vor agrava în timp, în special pe plan economic sau, pe de altă parte, dacă încercăm să găsim o formulă cu cei care ne plac sau nu ne plac doar cu condiția că Guvernul va arătă mult mai bine, că e format din oameni onești și acest Guvern este credibil așa încât să poată îmbunătății situația pentru țară, evident că nu cu orice preț”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Deși nu există o claritate în modul în care se va vota pentru demiterea Guvernului Chicu și cine va vota pentru instaurarea altui cabinet de miniștri, Maia Sandu spune că nu va purta discuții în acest sens cu deputații din fracțiunea Partidului Politic Șor.

„V-am spus foarte clar că nu vom discuta cu grupul Șor. În rest, matematica să o facem este destul de complicat. Dacă am fi ajuns la această cifră necesară de deputați, la aceasta matematică, atunci aveam soluția, pentru moment încă nu aveam această soluție. O vom căuta. E mai ușor, probabil, să se găsească soluția pentru demisia Guvernului, este mai complicat să se găsească voturi pentru un Guvern de treabă și așa cum e destul de complicat procesul, va trebui să ne axăm pe partea asta. Când vom găsi această soluție, atunci vom reveni și la subiectul moțiunii”, a adăugat Maia Sandu.

Președinta PAS afirmă că opoziția trebuie să găsească o soluție în contextul în care Guvernul actual nu mai face față provocărilor. „Întrebarea este, încercăm să găsim o formulă de Guvern care să ajute cetățenii să treacă mai ușor prin aceste crize și criza sanitară, și criza economică, și criza care va fi provocată de seceta din agricultură sau lăsăm acest Guvern să-și bată joc de cetățeni în continuare. Aceasta este dilema, nu avem o soluție”. A spus Maia Sandu.

Related posts

Tot ce se întâmplă în ultima perioadă e un atac fără precedent la adresa PDM, Pavel Filip

Albasat

Guvernatoarea BNM: Vom depune eforturi ca economia să prindă puteri

AlbasatTV, Nisporeni

Расследование экономических преступлений может вернуться в компетенцию ГНС

Albasat

Leave a Comment