Președinta Maia Sandu susține că pacea nu înseamnă capitularea în fața agresorului. Ocuparea unor zone sau țări întregi nu înseamnă pace și nu poate să constituie niciodată fundamentul păcii. La Summitul pentru pace în Ucraina, care s-a desfășurat în perioada 15-16 iunie în Elveția, șefa statului a reafirmat angajamentul de neclintit al Moldovei pentru restaurarea păcii în Ucraina și în Europa. O pace care respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, transmite IPN.
„Crede cineva aici – la această masă – că renunțarea la părți din țările Dumneavoastră ar putea aduce cu adevărat o pace durabilă? Pacea trebuie apărată. De noi toți. Noi trebuie să construim o lume care să fie puternică și unită și care să susțină, activ, națiuni precum Ucraina în eforturile lor pentru pace și securitate”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a spus că, chiar dacă Republica Moldova are resurse limitate, are o dorință puternică de a ajuta. „Moldova a făcut pași importanți în conformitate cu formula de pace a Ucrainei. În privința securității alimentare, noi facilităm exporturile de cereale din Ucraina către piețele globale, ceea ce este important îndeosebi pentru țările în care securitatea alimentară continuă să fie o îngrijorare majoră. În privința măsurilor umanitare, noi am primit sute de mii de refugiați și ne-am alăturat eforturilor internaționale de a elibera copii ucraineni răpiți. În privința justiției, noi ne-am alăturat registrului pagubelor al Consiliului Europei, pentru a ne asigura că Rusia va plăti reparații”, a notat șefa statului.
Potrivit ei, este la fel de important să fie consolidată reziliența pentru a menține stabilitatea acasă și pentru a fi un vecin puternic și de ajutor pentru Ucraina, cu care Moldova are o graniță de 1200 de kilometri. „Însă parcursul nostru nu este lipsit de provocări. Atacuri hibride, coordonate de Rusia și interpușii săi, continuă să ne pună la încercare, cu intenția de a ne submina democrația și de a interfera cu opțiunile noastre suverane la alegerile care urmează să aibă loc. Dar noi nu am fost niciodată mai hotărâți să învingem. Noi înțelegem care este miza – pacea noastră, libertatea noastră, viitorul copiilor noștri”, spune președinta.
Maia Sandu a precizat că pacea nu poate fi încorsetată în interiorul granițelor; ea trebuie să fie promovată și răspândită. De aceea, extinderea Uniunii Europene, în esență un proiect de pace, este cea mai bună investiție într-o pace și stabilitate durabile pe continentul european. „Pacea Ucrainei este pacea Moldovei – și, în această lume interconectată, pacea globală nu poate exista fără aceasta. Numai uniți, pe toate continentele, putem să asigurăm un viitor pașnic pentru toți”, a mai spus președinta.
Summitul pentru pace în Ucraina, care s-a desfășurat în perioada 15-16 iunie în Elveția, a întrunit liderii din peste 90 de state, scopul reuniunii fiind de a discuta calea către o pace justă și durabilă în Ucraina și în Europa.
Rusia nu a fost invitată la summit, organizatorii spunând că ea nu a manifestat voința reală a unui dialog în această chestiune. În preajma summitului, Kremlinul a înaintat ceea ce a numit „propuneri pentru pace”, care în viziunea mai multor politicieni și experți internaționali, sunt inacceptabile, inclusiv pentru că presupun ocuparea definitivă a unor teritorii ample ale Ucrainei.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024