Cetățenii din toate regiunile țării, care-și doresc dezvoltare, pace și securitate pentru Republica Moldova, trebuie să vină pe 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale. Este apelul președintei Maia Sandu către toți cetățenii Republicii Moldova care sunt așteptați de autorități la Adunarea „Moldova Europeană”. Potrivit șefei statului, viitorul european al Republicii Moldova este determinat de voința poporului, notează IPN.
Adunarea „Moldova Europeană” va avea loc duminică, 21 mai, începând cu ora 11, în Piața Marii Adunări Naționale. În cadrul evenimentului vor rosti discursuripreședinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.Șefa statului face apel către toți cetățenii Republicii Moldova să participe la manifestație pentru a transmite un mesaj ferm privind dorința poporului de a fi parte a familiei europene.
„Și oamenii din Găgăuzia, și oamenii din alte regiuni ale țării, toți oamenii care-și iubesc țara, care-și doresc ca în țara noastră să fie pace și care-și doresc ca țara noastră să se dezvolte, trebuie să vină pe 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale. Proiectul de integrare europeană este proiectul spre dezvoltare, siguranță și pace. Toți cetățenii, de la nord sau sud, indiferent dacă vorbesc limba găgăuză sau ucraineană, rusă, română, toți care își iubesc țara și vor ca ea să se dezvolte, trebuie să vină pentru că soarta țării o decidem împreună”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.
În același context, președinta a explicat decizia autorităților de la Chișinău de a renunța la statutul de membru al Comunității Statelor Europene (CSI). Potrivit Maiei Sandu, denunțarea acordurilor cu CSI n-a avut loc mai devreme, din cauza crizelor multiple cu care s-a confruntat Republica Moldova.
„Au fost alte priorități, a trebuit să administrăm foarte multe crize, a venit războiul peste noi, criza refugiaților, am avut o criză energetică majoră, ne-am concentrat pe probleme imediate și urgente. Acum, pentru că lucrurile s-au mai calmat puțin, analizăm incluziv din perspectiva politicii externe, ce relații avem în cadrul acestor acorduri. Avem șantaj energetic din partea Federației Ruse, reducerea cu 60% a volumelor de gaze în pofida faptului că am plătit Gazprom-ului toate prețurile, avem probleme mari și vechi cum ar fi staționarea trupelor ruse. Am avut suficient timp să verificăm și să acumulăm probe că acest parteneriat nu este în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a mai spus președinta Republicii Moldova.
La 17 mai Guvernul a denunțat două acorduri semnate anterior cu Comunitatea Statelor Independente. Unul dintre acorduri vizează schimbul de informații în problemele ocrotirii frontierelor exterioare, iar cel de-al doilea vizează condițiile generale de livrare a mărfurilor între statele membre ale CSI.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul