Cetățenii UE cărora li s-a refuzat dreptul de a rămâne în Marea Britanie ar trebui să părăsească țara de bunăvoie. Dacă nu fac acest lucru, vor fi expulzați, a avertizat un ministru britanic citat de Politico.
Ministrul pentru imigrație, Kevin Foster, a declarat pentru ziarul italian La Repubblica într-un interviu că „cetățenii UE cărora li s-a refuzat statutul de rezident și nu pleacă vor sta ilegal în Regatul Unit”.
„Ne așteptăm ca oamenii să părăsească țara în mod voluntar”, iar în caz contrar, oficialii din domeniul imigrației „vor încerca să le impună plecarea”, a precizat el.
Marea Britanie a acordat în jur de 5,4 milioane de permise de ședere unor cetățeni ai Uniunii Europene. „În 31 august 2021, existau aproximativ 400.000 de cereri în așteptarea unui rezultat”, a spus Foster.
„Cei care au avut motive întemeiate să depășească termenul limită pentru a solicita să rămână în Marea Britanie încă pot aplica”, a adăugat ministrul.
„Avem măsuri pentru a-i proteja pe cei care nu au depus încă solicitarea, dar care ar putea fi în continuare eligibili, ceea ce înseamnă că toată lumea va putea obține statutul pe care îl merită”, a precizat el.
Cu toate acestea, Marea Britanie nu a reușit să umple golurile de pe piața muncii, în special în sectorul transporturilor cu camionul și alimentelor, ceea ce a dus la o penurie de produse pe rafturile supermarketurilor și o criză de combustibil. Guvernul britanic a anunțat că va da 5.000 de vize temporare pentru șoferi de camioane și 5.500 pentru angajați în industria cărnii de pui.
Totuși, Foster a negat că există o legătură între criza de angajați și noile reguli de imigrație.
„Nu suntem de acord că sistemul bazat pe puncte este principala cauză a crizei de forță de muncă în Marea Britanie, pentru că putem observa deficiențe similare în întreaga UE, în special în domenii precum industria ospitalității și cea a transportului cu camionul”, a spus el.
- Cursul valutar oficial la 18.11.2025
- Guvernul a plantat 110 mii de puieți în cadrul campaniei „Generația pădurii”
- Cursul valutar oficial la 17.11.2025
- „Reforma teritorial-administrativă este inevitabilă. Viitorul cere administrații locale puternice și eficiente” — Valeriu Guțu, primarul comunei Ciorești
- Nicolae Drumea: „Integrarea europeană înseamnă instituții mai puternice și drepturi mai bine protejate”

