Meteorologii prognozează ninsori slabe în intervalul 4-6 februarie, la început pe arii extinse, apoi pe arii restrânse. Condițiile pentru formarea ghețușului pe drumuri se va menține.
Meteorologul Alexandr Putină a precizat pentru IPN că din nord-vest în Moldova vine anticiclonul Azorelor care va aduce mase de aer rece. La noapte și mâine dimineața, se va înteți vântul din nord. Zăpada va cădea preponderent în nordul și centrul Moldovei. Pe alocuri va ninge și în sudul țării.
Pentru săptămâna viitoare nu se prognozează schimbarea radicală a vremii. Noaptea vor fi între -4 și -9 grade Celsius. Ziua valorile vor urca până la 4 grade cu plus. Pe 9-10 februarie la Chișinău va fi în jur de 0 grade.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

