ALBASAT
Societate

Mihai Mogîldea: Va depinde foarte mult de respectarea angajamentelor față de cetățeni și de UE

Republica Moldova se află în prezent într-o situație destul de complicată, cauzată parțial de criza COVID-19, dar și de faptul că Guvernul nu este pregătit să-și respecte toate angajamentele asumate în fața cetățenilor și a Uniunii Europene. Și anume pe dimensiunea asigurării independenței justiției și investigarea tuturor dosarelor de rezonanță din spațiul public. De această părere este Mihai Mogîldea, lider de echipă programul europenizare de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, participant la dezbaterile publice „Despre calitatea relației UE-RM prin prisma celor șase condiții noi și vechi”, organizate de Agenția de presă IPN.

Mihai Mogîldea consideră că este destul de complicat de a face pronosticuri privind perspectiva relațiilor cu UE, ținând cont de realitățile din prezent, dar și de unele evenimente de la Chișinău. În opinia sa, viitorul va depinde foarte mult de cât de deschise vor fi autoritățile să respecte angajamentele în vigoare și să asigure implementarea Acordului de Asociere cu UE. Expertul susține că autoritățile trebuie să fie gata să implementeze reformele, asumate prin Acordul de Asociere și prin planurile de acțiuni ale Guvernului, care sunt în vigoare.

Referindu-se la capacitatea majorității și a opoziției de a se uni în jurul îndeplinirii condiționalităților înaintate de UE, Mihai Mogîldea s-a arătat sceptic că acest fapt ar putea deveni o cauză comună. Mai ales în contextul preelectoral, când a rămas puțin timp până la implicare forțelor politice în campania alegerilor prezidențiale.

Expertul a exemplificat prin ocazia eșuată de a constitui o platformă comună a guvernării și opoziției pentru gestionarea crizei sanitare. Potrivit lui, acest lucru urma să fie făcut în primăvară încă. Or, nu s-a dorit nicio dintr-o parte, nici din alta să fie asigurat un climat pentru crearea unei platforme eficiente de gestionare a crizei COVID-19.

În opinia sa, acest lucru ar fi putut fi făcut, în special atunci când au existat semnele unei crize politice la Chișinău și Guvernul nu mai era susținut de o majoritate parlamentară. Mihai Mogîldea crede că, în acele condiții, opoziția și partidele de la guvernare ar fi putut desemna un guvern de unitate națională, guvern anticriză cu mandat limitat, dar care să asigure implementarea tuturor măsurilor necesare pentru depășirea crizei COVID-19, atât din punct de vedere sanitar, cât și economic.

„Nu mai poate fi vorba despre crearea acestei platforme, pentru că se va intra în câteva săptămâni în campania electorală. Și se dezvoltă doi poli opuși, care vor intra într-o competiție directă pentru fotoliul de președinte”, susține expertul IPRE. Mihai Mogîldea a mai spus că, chiar și în campania electorală, Parlamentul are mandat deplin: „Și nu trebuie să existe o suprapunere dintre activitatea președintelui din campanie și cea a Parlamentului. Or, practica anterioară arată că și deputații intră în campanie, odată cu liderii lor de partid și atunci nu este clar cât de eficientă va fi activitatea legislativului”.

Dezbaterile „Despre calitatea relației UE-RM prin prisma celor șase condiții noi și vechi”, sunt ediția a 147-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Related posts

Avertismentul OMS: Vor apărea și mai multe variante ale virusului. Relaxările vor spori răspândirea în toată lumea

Albasat

Министерство финансов выделит 5,4 млн. леев на ликвидацию последствий проливных дождей

Albasat

Incendiul de la Filarmonică a fost localizat

Albasat

Leave a Comment