ALBASAT
Actualitate Societate

Mihail Druță: Este justificat ca pe 9 mai să se consemneze Ziua Europei

Mihail Druță, deputat din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, consideră că este justificat ca pe 9 mai să se consemneze Ziua Europei, sărbătoare a comunității europene și a păcii, iar 8 mai să fie Ziua Comemorării și Reconcilierii, cum e corect, pentru că, spune el, al doilea act de capitulare (al Germaniei naziste), a fost semnat pe 8 mai 1945. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri publice, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit deputatului, toate tulburările ideologice, inclusiv stradale, au loc pentru că este haos în capul oamenilor. Pentru a face claritate trebuie să limpezim câteva noțiuni, de exemplu, ce este Al Doilea Război Mondial și ce este Marele Război pentru Apărarea Patriei?

El spune că Al doilea Război Mondial a început cu o înțelegere între două regimuri totalitare, unul nazist și altul comunist de tip sovietic care s-au înțeles să împartă Europa Centrală și de Răsărit în sfere de influență. Regimul nazist avea considerentele sale, el visa la răsturnarea situației care s-a creat după Primul Război Mondial, de aceea interesele aveau un caracter revanșard. În schimb, regimul de la Kremlin visa la restaurarea statului în granițele fostului imperiu rus. Astfel s-a început războiul la 1 septembrie 1939, când ambele regimuri au atacat Polonia și au împărțit-o între ele.

În opinia parlamentarului, fiecare țară are un parcurs specific în timpul războiului, de aceea și sărbătorile nu sunt uniforme în Europa. Pentru Uniunea Sovietică, care uită de prima etapă a războiului, acesta se începe la 22 iunie 1941. „Și URSS, și Rusia ulterior au pretins că războiul a avut un caracter patriotic, de apărare, ceea ce nu este adevărat, pentru că ei se fac a uita de prima perioadă a războiului când avea pentru ei un caracter de agresiune. Pentru țările din Europa de Apus, care au fost ocupate, cum ar fi Olanda, Norvegia, Danemarca, ele nu sărbătoresc Ziua Victorii, ei sărbătoresc ziua când statele lor au scăpat de ocupația nazistă și marchează Ziua Eliberării”.

Mihail Druță este de părere că nu e corectă noțiunea de „a sărbători Ziua Victoriei”, pentru că în realitate este vorba de a consemna ziua comemorării și reconcilierii, un omagiu adus tuturor victimelor Războiului Mondial. Pentru Basarabia, susține deputatul, războiul a început la 28 iunie 1940, când a fost ocupată de unul din agresori. „Noi am fost jertfa unui agresor și nu putem numi agresorul drept „patria noastră”, după formula veche „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența patriei”, a adăugat el.

„Este justificat ca în ziua de azi, pe 9 mai, să se consemneze Ziua Europei, ziua comunității europene și a păcii, iar 8 mai să fie Ziua Comemorării și reconcilierii, cum e corect, pentru că al doilea act de capitulare, tot a fost semnat pe 8 mai, după orele 22 de noapte”, a spus politicianul.

Deputatul mai spune că sărbătoarea de 9 mai în Rusia a căpătat o cu totul altă conotație, una profund-militaristă și nu una de comemorare a jertfelor, precum și una profund anti-occidentală. Ce se întâmplă în Ucraina este o demonstrație că Rusia a trecut la realizarea noii sale doctrine privind ziua de 9 mai, în sensul ei militarist.

Mihail Druță este de părere că oamenii de astăzi sunt ostatecii trecutului, „ostatecii unei propagande de zeci de ani care pe diferite căi a pătruns în conștiința unei părți a populației noastre, dar suntem și ținta unei propagande imperialiste din ziua de azi care este promovată prin diferite mijloace mass-media de la Moscova. Constat cu tristețe că forțele politice din Parlament care țin la panglica „de colorado”, cum i se spune în popor, care se țin cu ambele mâini de denumirea de Ziua Victoriei, tot acele forțe nu vor să condamne agresiunea Rusiei în Ucraina. Dar sunt convins când atunci când va veni timpul de pace și se va trezi din această stare anormală și societatea rusă, vor accepta și acești politicieni ai noștri denumirea de comemorare și conciliere”.

În opinia sa, obligația de a pune adevărul istoric în capul mesei aparține nu doar unor deputați sau guvernării, este o obligație a întregii societăți.

Dezbaterea publică la tema „Ziua Victoriei: între reconciliere, antagonizare și destabilizare?”, este ediția a 11-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Related posts

O treime din cei infectați cu COVID-19 au varianta Omicron, ANSP

Albasat

ПНЕ требует отставки премьер-министра Иона Кику

Albasat

COVID-19 în Moldova: Alte 200 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 ore

Albasat

Leave a Comment