ALBASAT
Societate

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat prioritățile pentru 2023

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și-a trasat prioritățile pentru anul 2023. Instituția își propune să utilizeze la maximum fondurile externe oferite în perioada de preaderare, dar și să faciliteze accesul fermierilor la finanțările bugetare, transmite IPN.

Ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, a discutat despre planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023 în cadrul unor consultări publice la care au participat principalele organizații neguvernamentale de profil. „În anul 2023, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare își propune să adopte mai multe politici prin care cadrul legal național să fie armonizat la cel european, iar accesul fermierilor la finanțări bugetare sau externe să fie facilitat”, a menționat oficialul.

Totodată, s-a propus crearea unor centre de consultanță la nivel local, menite să-i ajute pe fermieri să acceseze fondurile externe. „Trebuie să ne pregătim serios de fondurile de preaderare. Fermierii vor fi ajutați prin intermediul acestor centre și camere agricole și vor învăța cum să lucreze cu finanțări externe“, a declarat Vladimir Bolea.

Cât privește subvenționarea în agricultură, MAIA vrea să ofere prioritate întreprinderilor micro, mici și mijlocii. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură urmează a fi reorganizată pentru a asigura o mai bună transparență a cheltuirii fondurilor publice.

În anul 2022 AIPA a recepționat un număr record de cereri cu privire la acordarea sprijinului financiar – 16 146. La finele anului 2022, AIPA a asigurat achitarea a 1253,9 milioane lei subvenții post-investiționale. „Odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru 2023, AIPA a reluat procesul de achitare a subvențiilor. În anul 2023, FNDAMR constituie 1,5 miliarde lei. Cererile depuse de producătorii agricoli în anul 2022 au prioritate la examinare și achitare. Astfel, în anul curent, AIPA are deja în proces de examinare 7781 cereri,  iar suma subvențiilor ce urmează a fi achitată constituie cca 1233,3 milioane de lei”, a precizat ministrul agriculturii.

În discuții a fost abordată și necesitatea dezvoltării sectorului de producere a materialului semincer, de dezvoltare a sectorului de irigare. „În 2023 vor fi relansate 3 sisteme de irigare din sudul și nordul țării care vor deservi peste 7500 ha. Prioritatea ministerului este de a crea cadrul necesar pentru ca producătorii să obțină valoare adăugată cu potențial de export, iar localitățile rurale să prospere și tinerii de la sat să fie motivați să se implice la dezvoltarea localității de baștină”, a mai spus ministrul.

Related posts

LIVE: Viorica Dumbrăveanu vine cu noi detalii privind COVID-19

Albasat

Maia Sandu: Alegem calea europeană pentru că alegem pacea

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 27.01.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment