Toate instituțiile de învățământ general din țară activează în regim normal, iar dacă vor interveni schimbări în activitatea școlilor și grădinițelor, pe fundalul instituirii stării de alertă în sectorul gazelor naturale, Ministerul Educației va reveni cu noi informații, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, Ministerul menționează că vine cu precizările în cauză pentru a „dezminte informația apărută în unele surse mass-media potrivit căreia școlile ar putea fi închise, iar elevii să treacă la învățământ online în următoarele două săptămâni din cauza crizei energetice”. Unele instituții de presă au interpretat în mod eronat una dintre prevederile deciziei din 13 octombrie a Comisiei pentru Situații Excepționale, se mai spune în comunicat.
Comisia pentru Situații Excepționale a anunțat, pe 13 octombrie, stare de alertă în ceea ce privește sectorul de gaze naturale. În legătură cu această decizie, conducerea întreprinderii „Moldovagaz” a venit astăzi cu un apel repetat către consumatorii finali să reducă consumul de gaze naturale. Agentul economic solicită consumatorilor casnici să deconecteze sistemele individuale de încălzire pe perioada în care nu se află acasă, iar pe timp de noapte să conecteze utilajele la capacitate minimă. Agenților economici li se solicită să identifice posibilități de trecere la surse alternative de combustibil.
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv
- Vasile Vacari: „Copiii romi din Nisporeni merită atenție și încredere”
- Abonamente gratuite în transport public – informație falsă, avertizează RTEC

