ALBASAT
Actualitate Societate

Ministerul Finanțelor va lansa pe piața internă obligațiuni de stat pe 10 ani

Ministerul Finanțelor va lansa pe piață internă obligațiuni de stat pe 10 ani. Obligațiunile de stat pe această perioadă sunt preconizate spre plasare, pentru prima dată, pe 27 septembrie, transmite IPN.

Emisiunea obligațiunilor de stat pe 10 ani va reprezenta un pas major spre completarea curbei randamentelor, alături de obligațiunile de stat pe termen de 2, 3, 5 și 7 ani emise în prezent. La fel, va contribui la dezvoltarea pieței asigurărilor de viață și va contribui la planul de dezvoltare a economiei naționale, precizează Ministerul Finanțelor.

Valorile mobiliare de stat, din perspectiva unui investitor persoană fizică sau juridică, pot fi privite ca alternativă de economisire la alte tipuri de investiții, precum depozitele bancare și conturi de economii, acțiuni, achiziții imobiliare. Valorile mobiliare de stat sunt unele dintre cele mai sigure forme de investiții întrucât beneficiază de garanția integrală a statului, atât din punct de vedere al capitalului investit, cât și al dobânzii aferente.

Riscurile în aceste plasamente sunt foarte scăzute, aproape egale cu zero, iar banii pot fi recuperați oricând, prin vânzarea valorilor mobiliare de stat (VMS) pe piața secundară. Complementar, în prezent dobânzile la VMS sunt de 7,07% pentru un termen de 364 de zile, 8,00% pe termen de 7 ani și mai nou – 8,25% pentru obligațiunile de stat pe 10 ani.

Persoanele fizice și persoanele juridice, rezidente sau nerezidente pot să participe la licitațiile de plasare a valorilor mobiliare de stat doar prin intermediul băncilor-dealeri primari.

Obligațiunile de stat sunt valori mobiliare de stat pe termen lung (de la un an și mai mare), emise cu o rată flotantă sau fixă a dobânzii. Dobânda (cupoanele) la obligațiunile de stat se achită periodic. Obligațiunile de stat pot fi vândute cu scont, la preţul lor nominal sau cu primă şi sunt răscumpărate la scadenţă la valoarea lor nominală.

Related posts

Certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP au facilitat creșterea exporturilor de fructe în UE

Albasat

Traficul de droguri și combaterea acestuia este tematica uneinoi ședințe operaționale a HUB-ului de Securitate al UE

AlbasatTV, Nisporeni

Cetățenii români vor alege pe 9 iunie cei 33 de membri din România în Parlamentul European

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment