ALBASAT
Actualitate Societate

Ministra afacerilor externe a României vine la Chișinău

Ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu, efectuează prima sa vizită de lucru în Republica Moldova. La Chișinău, oficiala va fi găzduită de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, transmite IPN.

Miniștrii Nicu Popescu și Luminița Odobescu vor susține marți o conferință de presă, începând cu ora 11.00. Conferința de presă va putea fi urmărită în regim online și pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Ministerul Afacerilor de Externe de la București precizează că șefa diplomației române are planificate întrevederi cu președinta Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean, dar și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. De asemenea, agenda vizitei cuprinde consultări politice bilaterale cu viceprim-ministrul Nicu Popescu.

„Vizita în Republica Moldova este prima deplasare externă a ministrului Luminița Odobescu după preluarea mandatului la 15 iunie 2023. Aceasta are o relevanță deosebită atât pentru abordarea subiectelor prioritare aflate pe agenda bilaterală și de integrare europeană, cât și pentru coordonarea demersurilor și proiectelor pentru perioada următoare. Deplasarea are loc într-o perioadă marcată de eforturi intense ale autorităților Republicii Moldova pentru avansarea reformelor democratice și pentru implementarea eficientă a recomandărilor Comisiei Europene formulate în iunie 2022, în contextul acordării statului de candidat pentru aderarea la UE”, se arată într-un comunicat de presă emis de ministerul român.

Aceeași sursă mai menționează că în cadrul discuțiilor cu oficialii de la Chișinău, ministrul Luminița Odobescu va reconfirma sprijinul ferm și amplu al României în avansarea concretă a parcursului european, în depășirea cu succes a provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova, precum și pentru extinderea cooperării economice și sectoriale bilaterale.

Totodată, presa de peste Prut scrie că miercuri, la Chișinău va sosi noul prim-ministru al României, Marcel Ciolacu. Responsabilii din cadrul Guvernului de la Chișinău nu au confirmat deocamdată vizita oficialului român.

Related posts

Toate acțiunile asumate în reformarea gestionării finanțelor publice au fost îndeplinite, raport

AlbasatTV, Nisporeni

Частные детские сады будут вновь открыты после прохождения проверки НАБПП – НАОЗ

Albasat

Игорь Додон: Вас Гацкан интересует. Оставьте это дело в покое

Albasat

Leave a Comment