ALBASAT
Societate

Misiunea FMI a încheiat consultările cu Republica Moldova privind noul program economic

Misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind programul de reforme economice care va fi susținut printr-un acord pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanțare extinsă (EFF). Astfel, Republica Moldova va obține acces la o asistență financiară în valoare de circa 558 milioane de dolari. Noul program se va baza pe progresul atins în cadrul programului precedent și va avea ca obiectiv sprijinirea relansării economice a Republicii Moldova după depășirea pandemiei COVID-19 și avansarea în implementarea unor reforme instituționale ambițioase, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Fondului Monetar Internațional, în perioada 7-24 iulie, anul curent, echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, a purtat din sediul FMI la Washington discuții la distanță cu autoritățile Republicii Moldova privind un program economic susținut de FMI.

Potrivit lui Ruben Atoyan, se propune ca Republica Moldova să acceseze, în baza acordului de trei ani, o finanțare în valoare de 400 milioane de drepturi speciale de tragere, ceea ce constituie 232 la sută din cota Republicii Moldova la FMI sau circa 558 milioane de dolari. Acordul la nivel de experți se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi. „Ne așteptăm ca Consiliul de Directori Executivi al FMI să discute noul program cu Republica Moldova în luna septembrie, după ce autoritățile Republicii Moldova vor fi implementat un șir de acțiuni prealabile, inclusiv în domeniul independenței băncii centrale, supravegherii sectorului financiar și transparenței bugetar-fiscale”, a declarat Ruben Atoyan.

Potrivit FMI, noul program susținut prin ECF și EFF va contribui la menținerea stabilității macroeconomice, va ancora politicile autorităților pentru susținerea relansării economice după depășirea pandemiei COVID-19 și va cataliza finanțarea din partea altor donatori. Bazându-se pe progresul atins în cadrul programului precedent, autoritățile își propun să avanseze, în cadrul noului program, în implementarea unor reforme instituționale ambițioase pentru a elimina numeroasele vulnerabilități din domeniile guvernanței fiscale, supravegherii sectorului financiar nebancar, reglementării pieței, prevenirii și combaterii corupției și fortificării statului de drept.

Fondul Monetar Internațional precizează că, reforma guvernanței Băncii Naționale a Moldovei, susținută de FMI, și performanța BNM pe parcursul implementării programului precedent constituie succese importante pentru Republica Moldova, iar curățarea cu succes a sectorului bancar după frauda bancară de proporții se datorează eforturilor de supraveghere bancară exercitate de BNM. „Păstrarea independenței BNM este în interesul Republicii Moldova și constituie o condiție de importanță critică în cadrul noului program susținut de FMI”, mai scrie FMI.

Related posts

Dezinformarea privind COVID-19 în țările din Parteneriatul Estic

Albasat

Guvernul restructurează Agenția pentru Protecția Consumatorilor. Moratoriu la controale

Albasat

IP Nisporeni vine cu recomadări către părinți pentru ca copiii să petreacă vacanța în siguranță

Albasat

Leave a Comment