ALBASAT
Societate

Modalități de votare în turul doi al alegerilor prezidențiale

Declarațiile privind locul nou de ședere depuse la organul administrației publice locale sunt valabile și pentru turul al doilea de scrutin din 15 noiembrie. Declarația de ședere este procedura prin care cetățeanul cu drept de vot declară locul aflării sale în ziua alegerilor.

Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media CEC, Rodica Sîrbu, a menționat că în această perioadă persoanele nu mai pot depune declarații privind locul nou de ședere. Acest lucru a fost posibil până la data de 1 octombrie inclusiv. Rodica Sîrbu a mai spus că turul doi al alegerilor se organizează cu aceleași organe electorale și aceleași liste de bază, dar alte liste suplimentare.

Pentru a vota la o altă secție de votare sau într-o altă localitate, persoana poate depune o cerere la biroul electoral al secției de votare la care este arondat și va primi un certificat pentru drept de vot. Cu acest certificat el va putea vota la orice secție de votare deschisă pe teritoriul Republicii Moldova. Certificatele eliberate pentru turul întâi nu sunt valabile și pentru turul al doilea de scrutin.

Cererile privind votarea cu urna mobilă pot fi făcute până la ora 18.00 a zilei de 14 noiembrie. În ziua de 15 noiembrie, cererile se depun numai până la ora 15.00. Biroul electoral recepționează toate aceste cereri și în baza lor întocmește o listă electorală „pentru votarea la locul aflării”. Cu această listă doi membri ai biroului se deplasează la adresele comunicate de solicitanți și în baza ei votează doar persoanele care au depus cereri în acest sens. Cererile depuse pentru turul întâi nu sunt valabile și la turul al doilea.

Studenții și elevii cu drept de vot, care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință în localitatea în care își fac studiile, votează în cadrul alegerilor prezidențiale conform regulilor generale. Respectiv, aceștia vor vota în secția de votare care corespunde domiciliului sau la reședinței valabile sau pot solicita certificatul cu drept de vot.

Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc la 15 noiembrie. Alegătorii vor alege între candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și candidatul independent Igor Dodon.

Related posts

Se fac 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

AlbasatTV, Nisporeni

С 1 августа многие муниципальные медучреждений будут принимать пациентов с COVID-19

Albasat

Conștientizare și prevenire: Acțiunea poliției pentru siguranța copiilor din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment