ALBASAT
Societate

Moldova este o destinație bună pentru relocarea afacerilor, ambasador

Japonia va sprijini în continuare procesele democratice și parcursul european al Republicii Moldova, iar relațiile moldo-nipone vor fi amplificate pe mai multe segmente. Perspectivele colaborării bilaterale au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ambasadorul Japoniei, Yamada Yoichiro, transmite IPN.

Șeful executivului și-a exprimat gratitudinea pentru sprijinul constant al Japoniei, în special pentru decizia recentă privind acordarea unui credit concesional, prin intermediul Agenției japoneze de cooperare internațională, în sumă de 100 de milioane de dolari. Banii vor fi destinați consolidării capacităților statului și realizării unor proiecte de dezvoltare în domenii precum medicina, eficiența energetică, agricultura, educația, protecția mediului.

În același timp, Dorin Recean s-a referit la asistența financiară oferită în decembrie 2022 pentru proiecte în domeniul sănătății, energiei și industriei alimentare. „Sprijinul Japoniei ajută țara noastră să fie mai rezilientă și contribuie la realizarea obiectivului de creștere a calității vieții oamenilor. Ne dorim să avansăm în procesul de modernizare, iar obiectivul nostru strategic rămâne integrarea în Uniunea Europeană”, a spus Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.

„În Republica Moldova există numeroase oportunități investiționale – aveți statutul de țară candidată pentru aderarea la UE, sunteți o destinație bună pentru relocarea afacerilor și aveți un număr mare de tineri experţi în domeniul IT”, a subliniat Yamada Yoichiro, citat în comunicat.

De asemenea, ambasadorul Japoniei a reiterat că țara sa apreciază contribuția Republicii Moldova la securitatea regională și va asigura în continuare sprijinul necesar pentru cetățenii moldoveni.

Related posts

Transportul public în Chișinău va fi restricționat în weekend

Albasat

Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent, director SIS

AlbasatTV, Nisporeni

Nicu Popescu: Moldova și Ucraina au înregistrat progrese în implementarea recomandărilor Comisiei Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment