ALBASAT
Societate

Moldoveancă infectată cu noul virus COVID-19 în Italia

O moldoveancă care se află în Italia a fost diagnosticată cu coronavirus de tip nou. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează despre rezultatul pozitiv al testului prelevat în urmă cu două zile, după ce femeia a intrat anterior în contact cu o persoană infectată cu virusul COVID-19. În cazul altei moldovence, rezultatele vor fi gata în următoarele zile, transmite IPN.

Și cea de-a doua femeia s-a aflat în contact cu o cetățeană italiană infectată. Potrivit MAEIE, starea de sănătate a celor doua persoane este bună și nu necesită internare. Ele sunt plasate în carantină la domiciliu, Serviciul de Sănătate Publică din Italia oferindu-le asistența necesară.

În prezent, Ambasada Republicii Moldova la Roma, împreună cu Consulatul General de la Milano şi Consulatul de la Padova, se află în legătură constantă cu autoritățile italiene cu atribuții în gestionarea situației privind coronavirusul

MAEIE informează că cetăţenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situaţie dificilă pe teritoriul Italiei pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon de urgență – Ambasada Republicii Moldova la Roma:+39 3294421091; Consulatul General de la Milano: +39 3206108989 și Consulatul din Padova: +39 3805905331. De asemenea, poate fi solicitată asistență la Centrul de Apel al MAEIE:  0 80 090990 (apeluri din Republica Moldova) sau +373 22 788722 (apeluri din străinătate).

De asemenea, conform ultimelor informații comunicate Ambasadei Republicii Moldova la Tokyo, cei trei cetățeni moldoveni, dintre care doi dețin și cetățenie română, membri ai echipajului navei de croazieră Diamond Princess, au fost debarcați și transferați într-o unitate specială, în apropiere de Tokyo, în localitatea Wako din prefectura Saitama. Rezultatele ultimelor teste medicale atestă absența virusului coronarian. Ei se vor afla, ca măsură preventivă, în următoarele 14 zile în carantină, într-un campus unde fiecare persoană va dispune de cameră separată cu balcon și bloc sanitar individual.

Misiunea Diplomatică din Japonia se află în contact permanent cu cei trei cetățeni aflați în carantină și anunță că în cazuri de urgență cetățenii țării noastre aflați în Japonia pot contacta misiunea diplomatică la numărul: +810 80 8850 7372.

Conform datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, începând cu 31 decembrie 2019 și până pe 28 februarie 2020, au fost raportate 83 396 cazuri de infecție COVID-19, confirmate clinic și de laborator. De asemenea s-au înregistrat 2 858 de decese (China – 2789,  Hong Kong – 2, Iran – 26, Korea – 13, Italia – 17, Filipine – 1, Japonia – 3, Franța – 2, Taiwan – 1, cazuri din contul transportului internațional Japonia – 4).

Autoritățile din Republica Moldova constată un grad crescut de alertă privind situația epidemiologică prin infecția cu coronavirusul de tip nou și declară cod galben la nivel național.

Related posts

Cel mai rapid supercomputer din lume, în cursa pentru găsirea unui tratament anti-COVID

Albasat

UE acordă 13 mln euro pentru a ajuta Moldova să depășească criza energetică

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 19.12.2020

Albasat

Leave a Comment