ALBASAT
Societate

Natalia Gavrilița: Gazprom este o companie mare, serioasă, plățile puteau fi amânate

Guvernul de la Chișinău califică drept un gest de neprietenie scrisoarea ultimativă a Gazpromului, prin care concernul rus a anunțat că sistează livrarea gazului dacă banii nu ajung în Rusia până la 21 ianuarie, ora 9.00. Gavrilița spune că chiar și în relațiile comerciale poate exista mai multă bunăvoință, însă Gazprom n-a dat dovadă de deschidere. Premierul spune că Moldovagaz a transferat valoarea integrală a gazului consumat în decembrie și 50% din avansul pentru ianuarie, iar acest lucru înseamnă că, deocamdată, motive de îngrijorare nu sunt, notează IPN.

Premierul Natalia Gavrilița spune că instituirea stării de urgență și transferarea banilor către Moldovagaz era o soluție pentru a preveni sistarea livrării gazului în plină iarnă, în condițiile în care Gazprom a expediat Chișinăului o scrisoare ultimativă prin care amenința guvernarea cu riscul închiderii robinetului.

„Gazprom este o companie mare, serioasă, aceste 25 de milioane de dolari puteau fi amânate pentru 10 zile, o lună. În opinia noastră se puteau găsi soluții comerciale, cu un pic de deschidere. Percepem asta ca pe un gest neprietenos, cel puțin această scrisoare pe care am primit-o spunea foarte clar că dacă până la data de 20 nu sunt efectuate plățile, la data de 21, ora 9 dimineața sunt sistate livrările. Este o scrisoare neprietenoasă, în contextul în care am îndeplinit înțelegerile din protocol, am compensat pentru cetățeni o parte semnificativă din tarif”, a spus Natalia Gavrilița, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Natalia Gavrilița nu exclude posibilitatea majorării tarifelor la gazele naturale, în contextul în care prețul de achiziție se menține ridicat. Prim-ministrul dă asigurări că Guvernul pregătește un nou pachet de compensații pentru cetățeni, astfel încât povara facturilor majorate să nu fie resimțită foarte dur de oameni.

„Felul în care a fost gândit mecanismul de compensare este bazat pe proporție, dacă tariful crește, imediat crește și valoarea compensației. Avem câteva scenarii și vom acționa în funcție de cu cât va fi majorat tariful. Trebuie întâi să vedem cât cere Moldovagaz, cât acceptă ANRE și vom veni cu compensații adiționale. Vom face totul ca cetățenii să nu simtă o nouă creștere de tarif ”, a spus Natalia Gavrilița.

Ieri, Moldovagaz  a transferat către Gazprom plata integrală pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii ianuarie. Valoarea transferului a constituit 34,3 milioane de dolari SUA, aceasta fiind tranșa finală din cele 63 milioane de dolari necesare pentru gazul consumat în decembrie și 50% din prețul gazului consumat în ianuarie. Transferul banilor către Gazprom a fost posibil grație alocării din partea Guvernului a 469 milioane lei ca avans pentru compensațiile la gazele naturale și amânării plăților TVA la bugetul de stat.

Related posts

Din bugetul de stat se vor aloca bani pentru educația digitală a profesorilor

Albasat

Decretul de desemnare a lui Igor Grosu este constituțional

Albasat

Trei morți într-un accident rutier produs la Anenii Noi

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment