ALBASAT
Societate

Natalia Miron: Pentru ca o afacere de familie să aibă succes, atât soțul, cât și soția trebuie să împartă responsabilitățile și să se dedice

Natalia și Vladimir Miron dețin o stupină cu 150 familii de albini, de care au grijă cot la cot, împreună cu cei doi fii, iar meseria de apicultor a fost transmisă din generaţie în generaţie. În familia Miron, în care domnește armonia și buna înțelegere, afacerea cu miere crește frumos, într-o zonă pitorească, în sânul naturii, în comuna Boldureşti din codrii Nisporenilor. Datorită perseverenței tinerilor și susținerii financiare din partea partenerilor de dezvoltare, inclusiv a proiectului USAID Agricultură performantă în Moldova, afacerea familiei Miron a devenit un exemplu de reușită în domeniul apicol.

Vladimir Miron este specialist în tehnologii informaționale, însă pasiunea pentru apicultură o avea în sânge de mulți ani, de când își ajuta părinții, chiar și buneii, la extracția mierii. Natalia este inginer în industria ușoară, dar în 2016 a susținut inițiativa soțului  de a renunța la munca de birou și a lansat o afacere dulce, la propriu, în satul de baștină.

”Părinții mi-au spus că fie vin eu să am grijă de albini, fie le vând pentru că le era greu să se descurce singuri, aveau 100 de familii pe atunci. Am discutat cu soția, am analizat riscurile și am hotărât să dezvoltăm afacerea noastră în apicultură”, își amintește Vladimir. Familia Miron recunoaște că în ”afacerea dulce” se depune multă muncă și se cer investiții, iar faptul că a beneficiat de suport financiar, i-a ajutat și motivat enorm să se dezvolte cu încredere în acest domeniu, îngrijind în prezent 150 de stupi.

De regulă, familia Miron obținea în jur de 4-5 tone de miere, dar pentru că 2020 a fost un an problematic, mierea de salcâm practic a lipsit. Din acest motiv, au decis să vândă mierea în borcane mai mici, ca să îi dea plus valoare produsului. Pandemia a impus familia Miron să își vândă mierea pe piața locală. De aceea, s-au orientat la comerțul online, paralel  diversificându-și gama de produse. Produsul de bază este mierea, dar mai produc polen, lăptișor de matcă, propolis și miere în fag. Pe parcurs au început să producă și alte produse derivate precum cătină cu miere, miere cu propolis, cu polen și cu lăptișor de matcă, care au multiple proprietăți terapeutice și pe care mulți consumatori încă nu le cunosc bine. De curând, Natalia a început să combine diferite produse apicole în seturi cadou, oferind consumatorilor încă o opțiune de produs

Natalia este sigură că într-o afacere de familie și soția, și soțul trebuie să se implice și să se dedice în toate activitățile, ca o familie de albine, unde fiecare insectă își are rolul ei. ” Avem  o afacere de familie, cu toții ne implicăm. De meserie sunt inginer în industria ușoară, dar văzând dedicația soţului pentru apicultură, am îndrăgit şi eu această meserie. Eu cunosc toate procesele care se petrec în stupină, însă responsabilitatea mea de bază este ambalarea produselor noastre, crearea seturilor cadou, inițierea și desfășurarea promoțiilor cât și  promovarea pe rețelele sociale. În ultima perioadă, mai ales din cauza pandemiei, am început să vindem foarte mult online sub denumirea Apicola Miron, de aceea am făcut și studii în marketingul digital. De asemenea, sunt prezentă practic la toate târgurile de produse apicole sau produse locale și regionale organizate”, explică Natalia Miron.  Iar recent, Natalia a început să dezvolte în cadrul unui program de susținere a afacerilor gestionate de femei, producerea ambalajului ecologic. La prima etapă ambalajele vor fi comercializate la tîrgurile de produse ecologice, companiilor producătoare și apicultorilor, dar ulterior vor dezvolta parteneriate ca ambalajele ecologice să ajungă la cât mai multă lume.

Related posts

Nisporeni: oraşul de pe coline

AlbasatTV, Nisporeni

Tariful la energia electrică a fost micșorat

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 14.08.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment