ALBASAT
Societate

Nicu Popescu: După realizarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene, s-ar putea să mai primim un set

Implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene odată cu obținerea statutului de țară candidată, nu înseamnă neapărat demararea negocierilor de aderare. Vicepremierul Nicu Popescu spune că după îndeplinirea celor 9 condiționalități și după evaluarea de către instituțiile europene, Republica Moldova ar mai putea primi un set de recomandări. Potrivit șefului diplomației de la Chișinău, apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană poate avea loc doar prin consolidarea capacităților instituțiilor publice, ceea ce înseamnă oameni competenți și bine plătiți, notează IPN.

Vicepremierul Nicu Popescu spune că obținerea statutului de țară candidată la aderare este meritul guvernării de la Chișinău, în condițiile în care războiul din Ucraina n-a determinat UE să ofere același statut și Georgiei. Potrivit oficialului, autoritățile sunt concentrate acum pe implementarea celor 9 acțiuni recomandate de Comisia Europeană.

„Acțiunile pentru următorul an vizează îndeplinirea condițiilor Comisiei Europene, în toamna anului viitor Comisia Europeană va face un raport de evaluare a progreselor Republicii Moldova. La Burxelles am avut întrevederi cu miniștrii de externe ai statelor europene, iar comisarul european pentru extindere mi-a spus că nu este exclus că după ce se va demonstra că noi am avut suficiente progrese pe aceste 9 recomandări, să ni se mai dea încă un set de recomandări în urma cărora ar urma să începem negocierile de aderare”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Potrivit vicepremierului, una dintre recomandările Comisiei Europene vizează consolidarea capacităților administrației publice. Nicu Popescu spune că din cauza salariilor mici, persoanele integre și profesioniste sunt demotivate să se angajeze la stat. De asemenea, reforma justiției rămâne prioritară pe agenda guvernării.

„Din totalul recomandărilor, 4 sunt pe domeniul justiției, o recomandare ține de lupta cu crima organizată, o altă recomandare ține de adoptarea unor legi privind dezoligarhizarea, reducerea influenței oligarhilor asupra domeniului politic și economic. Restul recomandărilor vizează transparența vieții publice. Aderarea la UE înseamnă instituții funcționale, iar asta înseamnă oameni relativ bine plătiți, fără oameni pregătiți în ministere și agenții ne va fi foarte complicat. La Ministerul de Externe avem două secții care lucrează pe integrarea europeană și avem doar 9 sau 10 oameni. Suntem în proces de angajare a unor noi diplomați care vor lucra pe dosarele europene. Din cauza salariilor, nu reușim să atragem oameni, oamenii nu mai sunt motivați nici măcar să vină la proba scrisă după ce au depus dosarul”, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu.

La 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut alături de Ucraina statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Potrivit calendarului de implementare, cele 9 recomandări ale Comisiei Europene ar urma să fie realizate până în iunie 2023.

Related posts

Fiecare cetățean are o datorie personală de peste 22 de mii de lei, deputat

Albasat

APL-urile și antreprenoarele din Nisporeni pot depune proiecte în cadrul unor concursuri finanțate de Suedia

Albasat

Cursul valutar oficial la 14.05.2022

Albasat

Leave a Comment