ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Nisporeni și Iași, mai aproape ca niciodată: a fost semnat Acordul de Înfrățire

De Zilele Orașului Nisporeni, sărbătoarea a fost marcată nu doar prin evenimente culturale și artistice, ci și printr-un moment cu adevărat important pentru viitorul comunității. A fost semnat Acordul de Înfrățire dintre Primăria orașului Nisporeni și Municipiul Iași.

Documentul a fost semnat de primarul orașului Nisporeni, Dan Negel, și de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, confirmând astfel angajamentul ambelor administrații de a colabora pe termen lung în interesul cetățenilor.

Scopul Acordului de Înfrățire este de a consolida relațiile bilaterale și de a stimula cooperarea în domenii esențiale precum:

  • administrația publică și dezvoltarea locală,
  • educația și cultura,
  • turismul și economia locală,
  • activitățile pentru tineret, sportul și schimburile intercomunitare.

„Este un pas important pentru orașul nostru. Ne dorim ca această legătură cu Iași să aducă beneficii concrete pentru cetățenii din Nisporeni, prin proiecte comune. Mulțumim domnului primar Mihai Chirica pentru deschiderea și colaborarea oferite”, a declarat primarul Dan Negel.

Semnarea acordului reconfirmă apropierea firească dintre cele două comunități de pe ambele maluri ale Prutului și întărește legăturile istorice, culturale și umane dintre Republica Moldova și România.

Evenimentul a avut loc în cadrul Zilelor Orașului Nisporeni și a fost salutat cu interes și entuziasm de participanți, autorități locale și invitați.

Related posts

Cursul valutar oficial la 14.05.2022

Albasat

Cursul valutar oficial la 08.11.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Consiliul Suprem de Securitate va examina situaţia posturilor din Zona de Securitate

Albasat

Leave a Comment