ALBASAT
Разное

Noi prevederi în Regulamentul privind circulația rutieră

Amendamentele la Regulamentul privind circulația rutieră în Moldova au intrat în vigoare, fiind publicate în Monitorul Oficial din 30 iunie curent. Modificările urmăresc scopul creșterii securității circulației rutiere și țin de introducerea noilor elemente de semnalizare rutieră, viteza de circulație în localități și în afara acestora, pe anumite segmente de drum.

Importante modificări ţin demajorarea vitezei maxime admise şi noi reguli pentru trecerile de pietoni nesemnalizate. Conform amendamentelor, limita de viteză în afara localităţilor, pe anumite sectoare de drum, va fi majorată de la 90 km/h la 110 km/h pentru autoturismele și autocamioanele de până la 3,5 tone, iar pentru cele mai grele si cele care tractează o remorcă, limita de 70 km/h va creşte până la 90 km/h.

Viteza maximă admisă în afara localităţilor va fi redusă cu minim 20 km/h în cazul precipitaţiilor abundente, ceaţă sau acoperirea traseelor cu gheaţă, polei, zăpadă sau piatră cubică umedă.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Modificărie regulamentului prevăd apariţia in legislatia rutiera a termenilor precum „motocultor”, „conducere preventivă”, „parapet” şi a elementelor noi de semnalizare. Noutate a noului Regulament de Circulatiei Rutiera este sancţionarea conducătorilor auto agresivi, dar şi excluderea prevederii ce obligă conducătorii să prezinte inspectorilor rutieri polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă (RCA). Conform modificărilor operate, instructorii auto vor prezinta, la solicitare, certificatul de atestare profesională, care le acordă dreptul de activitate.

Documentul mai stabileşte că şoferii vor ceda trecerea pietonilor care se află pe marginea carosabilului şi intenţionează să traverseze strada. În cazul în care înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vreun vehicul, conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua deplasarea numai după ce s-au asigurat că pe trecere nu sunt pietoni.

Modificările operate în regulament mai interzic staţionarea vehiculelor în afara locurilor special amenajate sau amplasarea lor astfel încât să împiedice circulaţia pietonilor, la fel ca şi staţionarea automobilelor cu motorul pornit.


Admiterea în trafic a motocultoarelor de asemenea este o prevedere nouă în regulament. Pentru a putea circula pe drumurile publice, acestea trebuie să fie echipate cu frână la remorcă şi elemente de semnalizare speciale. Motocultoarele nu vor avea acces pe drumurile modernizate în cazul în care în direcţia de deplasare există un drum rudimentar şi nu vor putea transporta obiecte de depăşesc lungimea şi lăţimea remorcii.

Leave a Comment