ALBASAT

O dronă a explodat lângă satul Copanca. Ministerul Apărării: Ar fi vorba despre un aparat de tip Shahed

ActualitateSocietate

Un aparat de zbor de mici dimensiuni, asemănător unei drone, s-a prăbușit și a explodat în noaptea de duminică spre luni în apropierea localității Copanca, raionul Căușeni. În urma incidentului a izbucnit un incendiu, însă nu au fost înregistrate victime, transmite IPN.

Potrivit Poliției, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în jurul orei 01:03. La fața locului au intervenit polițiștii și pompierii, care au lichidat incendiul și au securizat perimetrul. Conform informațiilor preliminare, explozia s-a produs în momentul impactului aparatului de zbor cu solul.

Ministerul Apărării a anunțat că, potrivit Serviciului Operații Aeriene din cadrul Armatei Naționale, obiectul zburător a fost depistat la ora 01:03 în zona satului Copanca. Preliminar, este vorba despre o dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136), care ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina.

La fața locului activează echipe de specialiști din cadrul instituțiilor abilitate, care investighează circumstanțele incidentului și urmează să stabilească toate detaliile.

Ministerul Apărării le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care observă aparate de zbor suspecte, să nu se apropie de acestea, să nu le atingă și să nu încerce să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive sensibile la undele radio. De asemenea, autoritățile îndeamnă populația să rețină locația obiectului, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și abia apoi să apeleze Serviciul 112.