ALBASAT
Actualitate Societate

O expoziție dedicată Zilei Independenței și sărbătorii Limbii Române este vernisată la Parlament

O expoziție tematică de publicații cu genericul: „Graiul, Patria și Neamul…” este organizată la Parlament cu ocazia sărbătorilor naționale Ziua Independenței și Ziua Limbii Române. Expoziția numără peste 90 de volume selectate din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, dar și Bibliotecii și Muzeului Parlamentului care prezintă lupta înaintașilor pentru independență, tricolor, limba română, alfabet latin și identitate națională, transmite IPN.

Printre lucrările expuse se regăsesc albume, cărți, publicații periodice și broșuri care se referă la momentele importante din viața politică a anilor 1989-1991, a mișcării de renaștere națională. Expoziția conține publicații care ilustrează rolul istoric, științific și cultural al evenimentelor din anii de renaștere națională, dar și legăturile istorice, culturale și politice ale Moldovei cu familia europeană.

Printre exponat este discursul rostit de deputatul Ion Borșevici, decanul de vârstă, la deschiderea primei sesiuni a Sovietului Suprem al RSSM din 17 aprilie 1990. Academicianul Ion Borșevici a fost deputat în patru legislaturi și este cunoscut ca fiind una dintre personalitățile de vază ale mișcării de renaștere națională. În colecția de publicații mai poate fi remarcată copia primului număr în limba română al ziarului „Literatura și arta”, publicat la data de 15 iunie 1989.

Directoarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Elena Pintilei, a subliniat importanța colecției de carte în promovarea și conservarea elementelor identitare ale poporului moldovenesc. „Aceste publicații valoroase conțin  memoriile personalităților acelor timpuri, operele scriitorilor noștri care au impulsionat mișcarea de renaștere națională, precum și reflecții asupra documentelor importante adoptate de politicienii care au stat la baza creării statului Republica Moldova”, a menționat Elena Pintilei, citată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Expoziția este organizată de Secția resurse informaționale a Secretariatului Parlamentului în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Aceasta va fi deschisă vizitatorilor până pe 25 septembrie.

Related posts

Более суровое наказание за торговлю героином

Albasat

Guvernul a aprobat scumpirea primei de asigurare medicale. Ministra a venit cu un îndemn

AlbasatTV, Nisporeni

Circa 1500 de pacienți cu boli netransmisibile, mobilizați în cadrul unui program internațional

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment