O fată de 11 ani a născut cu aproximativ două săptămâni în urmă într-o localitate din Moldova. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Potrivit poliției, urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
„La 13 decembrie 2023, poliția din Călărași a fost sesizată de reprezentanții unui centru de sănătate din raionul Călărași că în urma examinării medicale a unei minore de 11 ani s-a constatat că aceasta este însărcinată”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
Pe 13 ianuarie fata a născut.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru viol săvârșit asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. În cadrul cercetărilor urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată a fost inițiată procedura de audiere în condiții speciale a minorei.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

