ALBASAT
Societate

Octavian Țîcu: PUN merge singur în alegeri. Punct

Octavian Țîcu respinge categoric propunerea partidului AUR de a forma un bloc electoral unionist. Potrivit liderului Partidului Unității Naționale, oamenii din partidul său nu ar accepta să se asocieze cu o formațiune care în România s-a manifestat ca fiind anti-vaccin, anti-măști, împotriva NATO și a Uniunii Europene.

„La platorma unionistă a Partidului Unității Naționale, până în prezent, au aderat peste 20 de personalități remarcabile. Noi doar în primii 20 pe listă avem 7 doctori și doctori habilitați, medici, profesori, oameni din mediul intelectual. Și acum pe toți acești oameni eu trebuie să-i duc într-o alianță cu cine? Propunerea asta a întârziat cu jumătate de an. AUR dacă avea idei cu adevărat unioniste în Republica Moldova, înainte de a-și lansa franciza aici, ar fi trebuit să vină și să vorbească cu cea mai importantă forță unionistă, cu PUN”, a spus Octavian Țîcu în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Octavian Țîcu a precizat că PUN merge pe cont propriu la scrutinul din iulie, arătându-se convins că formațiunea se va regăsi în viitorul Parlament.

„PUN merge singur în alegeri cu platformă unionistă. Punct. Lucrurile nu mai pot fi schimbate. Eu, personal, mai bine mă întorc la catedra universitară decât să intru cu AUR în Parlament. Depunem la ora 11 listele la CEC și cetățenii Republicii Moldova cu viziuni românești, europene și euroatlantice vor avea o opțiune de vot foarte frumoasă”, a spus Octavian Țîcu.

Pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate, platformei AUR i s-au alăturat Partidul Liberal, Uniunea Salvați Basarabia și Partidul Popular Românesc.

Related posts

Președinta Maia Sandu la München: întrevederi, schimb de opinii, prezentări de poziție

AlbasatTV, Nisporeni

Oфициальный курс валюты на дату 14.05.2020

Albasat

334,4 mii de elevi merg la școala în Republica Moldova. 97,9% – în instituții de stat

Albasat

Leave a Comment