Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova și-a creat o pagină de Facebook. Prima postarea publicată este un mesaj de salut al șefei Oficiului, Michaela Šimáková, transmite IPN.
În mesajul său, Michaela Šimáková a menționat că sarcina principală a Alianței constituie lucrul comun cu partenerii din Europa, Asia, Africa, dar și alte regiuni prin intermediul menținerii unui dialog și a unei cooperări practice pentru consolidarea păcii, stabilității și a securității.
Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova este o misiune diplomatică civilă care a fost inaugurată la solicitarea Guvernului Republicii Moldova în anul 2017. O cooperare bazată pe respectarea neutralității constituționale, independenței și integrității teritoriale s-a transformat într-un adevărat parteneriat. Pe parcursul a 30 de ani, NATO oferă sprijinul Republicii Moldova, asistența și ajutorul în diferite domenii de activitate. Moldova este un partener important, care contribuie la menținerea securității și stabilității în Europa prin intermediul participării în operațiuni internaționale de pacificare în Kosovo, a precizat Michaela Šimáková.
Pe această pagină va fi publicată informația despre activitățile zilnice ale Oficiului, proiectele și evenimentele care fac viața oamenilor mai protejată, dar și informații relevante despre Alianța Nord-Atlantică.