ALBASAT
Nisporeni Societate

Omagiu lui Mircea Eliade, la liceul din Nisporeni ce-i poartă numele

La 116 ani de la nașterea scriitorului român Mircea Eliade, elevii de la liceul din Nisporeni ce-i poartă numele, împreună cu dascălii instituției, i-au adus un omagiu.

„Suntem onorați că liceul nostru poartă numele lui Mircea Eliade, scriitor, eseist, filozof și istoric al religiilor. În acest context, elevii claselor a X-a, au însuflețit momente din biografia și opera acestuia, în cadrul activității extracurriculare „Mircea Eliade – o parte din univers””, se arată într-un mesaj al instituției.

Elevii au pregătit o expoziţie inedită de carte, fotografii şi documente scrise de şi despre Mircea Eliade. În cadrul evenimentului, elevii au avut ocazia și să citească fragmente captivante din operele scriitorului.

Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, București, România și a decedat la 22 aprilie 1986, la Chicago, Illinois, SUA. A fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată.

Related posts

Igor Grosu: Dacă asta e fața justiției, ea trebuie schimbată. Avem suportul poporului

AlbasatTV, Nisporeni

Rodica Antoci: Am sesizat SIS-ul în privința amenințărilor la adresa familiei mele

Albasat

BCS: Există restanțe la plata salariilor pentru profesori

Albasat

Leave a Comment