ALBASAT
Societate

OMS, schimbare de optică: Transmiterea coronavirusului de către asimptomatici este foarte rară

Lumea nu ar trebui să lase garda jos, deoarece pandemia provocată de noul coronavirus este încă în creștere, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Dar, în același timp, OMS afirmă că pacienții asimptomatici, care sunt cei mai mulți și al căror număr este greu de estimat, transmit doar în cazuri foarte rare virusul. În plus, participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav. Sunt două dintre comunicările făcute luni de oficiali ai OMS într-o conferință de presă care reprezintă o schimbare de poziție. 

Se pare că este rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul. Vrem să ne concentrăm pe cazurile simptomatice”, a declarat luni Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferință de presă.

Afirmația reprezintă cumva o schimbare de optică, în condițiile în care până acum se spunea că boala este dificil de stăpânit și pentru că există așa-numiții purtători asimptomatici. Unii oameni, în special cei tineri sau cei care nu au și alte afecțiuni, pot să nu dezvolte simptome sau să fie vorba despre simptome foarte ușoare. Alții dezvoltă simptome după multe zile de când au fost infectați.

Implicații uriașe

Datele preliminare obținute de la primele focare de coronavirus indicau că virusul se poate răspândi prin contact personal, chiar dacă purtătorul nu are simptome. Însă acum, oficiali OMS spun că deși un asimptomatic poate răspândi virusul, totuși nu aceasta este principala modalitate prin care se transmite microbul.

De aceea, răspunsul guvernelor la pandemie ar trebui să se concentreze pe depistarea și izolarea persoanelor cu simptome și pe anchetele epidemiologice, pentru a-i găsi pe cei care au intrat în contact cu ei, a explicat dr. Van Kerkhove.

Ea recunoaște că unele studii au arătat o răspândire a virusului, mai ales în azilurile de bătrâni, prin intermediul unor persoane asimptomatice sau presimptomatice, dar spune că este nevoie de mai multă cercetare și de mai multe date pentru a avea un răspuns corect la întrebarea dacă virusul se poate răspândi pe scară largă prin purtători asimptomatici.

Dacă se va dovedi că nu asimptomaticii sunt factori principali de transmitere a coronavirusului, implicațiile asupra politicilor de sănătate ar putea fi imense. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a recomandat distanțarea fizică și purtarea măștilor de protecție. Van Kerkhove a subliniat însă că nu înseamnă că asimptomaticii sau presimptomaticii nu pot răspândi deloc virusul, ci doar că aceste cazuri sunt rare.

Cei care participă la o adunare în masă nu sunt contacți ai unei persoane bolnave

OMS a mai făcut, însă, luni, o afirmație care pare să intre în contradicție cu ceea ce se credea până acum. Participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav. Este vorba cu precădere de adunările în aer liber, mai precis de marșurile și demonstrațiile care au intrat în actualitate în ultimele săptămâni odată cu evenimentele din Statele Unite.

Definiția normală a unui contact este dacă cineva a fost mult timp în proximitatea unui caz confirmat. În acest sens, cineva care a participat la o adunare de masă nu se înscrie neapărat în definița unui contact”, a spus Michael Ryan – director OMS.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a recomandat totuși oamenilor care participă la proteste să-și ia măsuri de precauţie pentru a evita un nou val de contaminări cu coronavirus.

Duminică a fost înregistrat cel mai mare număr zilnic de noi cazuri la nivel global – peste 136 de mii. Situația din Europa și din Statele Unite s-a îmbunătățit, dar centrul de greutate al pandemiei s-a mutat acum în America Latină și Asia.

La nivel global au fost înregistrate până acum 7,2 milioane de cazuri de COVID-19. Jumătate dintre pacienți s-au vindecat, iar dintre cazurile active, circa 54 de mii sunt grave sau critice. De asemeena, peste 408 mii de persoane au murit, ceea ce înseamnă o mortalitate globală de 5,6 la sută. 

„Deși situația din Europa se îmbunătățește, la nivel global se înrăutățește. Peste 100.000 de noi cazuri au fost raportate în 9 dintre precedentele 10 zile”, a subliniat Tedros Ghebreyesus – șeful OMS.

OMS și-a schimbat până acum de mai multe ori poziția în recomandările pe care le-a făcut în pandemia de coronavirus, dar medicii spun că este firesc, din moment ce avem de-a face cu un virus nou, care încă nu este pe deplin cunoscut și care își dezvăluie cu timpul potența sau slăbiciunile.

Related posts

Maia Sandu despre scenariul suspendării sale din funcție: Nu mi-e frică de popor

Albasat

A fost creat Centrul care va coordona asistența externă destinată COVID-19

Albasat

PSRM cere Guvernului susținerea agricultorilor afectați de calamitățile naturale

Albasat

Leave a Comment