ALBASAT
Societate

Până acum, sunt fixate 334 de reacţii adverse post-vaccinare anti-COVID. Doar 8 moderate

În Republica Moldova, din 2 martie, când a început campania de imunizare anti-COVID, și până astăzi, 16 martie, au fost înregistrate 334 de reacţii adverse la 15 270 de persoane vaccinate. În 326 de cazuri a fost vorba de reacţii uşoare, care includ o febră de 37-38 grade, slăbiciuni generale, cefalee sau reacţii locale uşoare, precum dureri sau roşeaţă. Datele au fost prezentate de epidemiologul ANSP, Laura Ţurcan, în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite IPN.

„Opt din ele sunt reacţii moderate, care au inclus slăbiciuni pronunțate, temperatură de 39-40 de grade, dureri mai pronunțate în muşchi şi articulaţii. Pe lângă care, se asociază greaţă şi, în unele cazuri, vomă. În aceste opt se include şi o reacție alergică cu erupţie pe coapse şi abdomen. Toate aceste evenimente se includ în reacții obișnuite, care sunt prevăzute în instrucţiunea vaccinului şi ele au apărut, în toate cazurile, timp de 24 ore de la vaccinare şi au dispărut timp de 1-2 zile”, a precizat Laura Ţurcan.

Ninel Revenco, coordonator al Grupului național de comunicare privind vaccinarea, s-a referit la situaţia în UE a vaccinul Astra Zeneca, pe care Republica Moldova l-a primit la început donaţie din România şi ulterior prin platforma COVAX. Potrivit ei, la 11 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a informat Ministerul că în cazul celor peste 391 de milioane de persoane vaccinate nu au fost înregistrate decese.

Medicul epidemiolog Alexei Ceban, din Secția supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări a ANSP, s-a referit la distribuţia următoarelor loturi de vaccinuri. Preliminar, sunt confirmate loturi de vaccin Astra Zeneca care trebuie să ajungă în țară la sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii aprilie. „Aceste loturi vor permite de a vaccina toţi lucrătorii medicali, cu prima și a doua doză. Reamintesc că doza doi, conform recomandărilor experților în domeniul imunizării, se administrează la opt săptămâni, dar se poate de administrat doze de Astra Zeneca la 4-12 săptămâni”, a spus epidemiologul.

Related posts

Cele mai ascultate melodii de Crăciun

AlbasatTV, Nisporeni

Moldovagaz a solicitat revizuirea tarifelor la gazele naturale

Albasat

Guvernatoarea BNM: Vom depune eforturi ca economia să prindă puteri

AlbasatTV, Nisporeni