ALBASAT
Societate

Parlamentul a aprobat demisia a doi deputați PAS

Parlamentul a aprobat demisia a doi deputați din cadrul Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate. Este vorba despre deputatul Dumitru Alaiba și Adrian Băluțel. Proiectele de hotărâre privind demisia parlamentarilor au fost votate joi, 29 decembrie, de deputați, transmite IPN.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și-a depus cererea de demisie la 16 decembrie, după ce a fost numit ministru al economiei.

Demisia deputatului Adrian Băluțel a intervenit în contextul numirii acestuia în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei de Stat.

Mandatul de deputat este incompatibil cu funcția de președinte al Republicii Moldova, funcția de membru al Guvernului, funcția de avocat al poporului și funcția de ales local. Incompatibilitatea intervine în cazul exercitării oricărei alte funcții remunerate, inclusiv a funcției acordate de un stat străin sau organizație internațională, cu excepția activității didactice și științifice desfășurate în afara programului stabilit.

Related posts

Cutremur de 5,4 grade pe scara Richter, în această dimineață

AlbasatTV, Nisporeni

O sută de zile de școală la I.P.Gimnaziul Alexandru cel Bun Vărzărești, Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

China raportează două decese în Wuhan în ultimele 24 de ore. Orașul a ieșit miercuri din carantină

Albasat

Leave a Comment