ALBASAT
Societate

Parlamentul a ratificat Convenția de la Istanbul

Parlamentul a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (cunoscută ca și Convenția de la Istanbul), transmite IPN.

Prin Convenția de la Istanbul, statele părți asigură prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor și adoptarea politicilor integrate. Vor fi alocate resurse pentru asigurarea funcționalității centrelor de criză pentru victimele violenței, pentru linii telefonice de urgență, disponibile 24/24 ore, pentru adăposturi pentru victimele violenței, servicii de consiliere psihologică și juridică, dar și alte măsuri. Fiecare autoritate publică va analiza, estima și planifica resursele necesare în vederea asigurării implementării Convenției.

În aceeași ședință, din 14 octombrie, cu votul a 81 de deputați, a fost aprobat, în prima lectură, un proiect care urmărește anularea „secretului offshore” și transparentizarea maximă a societăților comerciale de pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul prevede modificarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Principalele prevederi ale documentului se referă la obligativitatea Agenției Servicii Publice de a asigura vizualizarea publică a informației din Registrul de stat cu privire la beneficiarii efectivi în resursele și platformele existente de publicare a datelor deschise despre companii.

Proiectul privind măsurile de susținere a angajaților în perioada pandemiei de COVID-19 prevede o serie de modificări la Codul Muncii. În cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor. În această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50% din salariul de bază. Prevederile se referă la părinții sau tutorii ai căror copii au vârsta de până la 12 ani și la cei care au copii cu dizabilități, care frecventează o instituție de învățământ. Totodată, pentru a stimula procesul de vaccinare împotriva COVID-19, angajații vor primi zile libere, cu menținerea salariului mediu, pentru implementarea măsurilor speciale în combaterea pandemiei.

O altă inițiativă votată prevede că personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare vor beneficia, începând cu 1 noiembrie 2021, de o majorare cu 57 la sută a salariilor.

Deputații au votat și un proiect care prevede că accesul la produsele din tutun încălzit și țigările electronice va fi limitat. Documentul interzice expunerea vizibilă a produselor de tutun, a dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a produselor din tutun și a produselor conexe. Inițiativa are drept scop prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun și la produsele conexe, protejarea sănătății populației de consecințele consumului de tutun și ale expunerii la fumul de tutun.

Related posts

O minoră din Nisporeni, în stare gravă la spital. Tatăl său ar fi lovit-o în cap cu un obiect dur

Albasat

LIVE: Conferință de presă susținută la încheierea celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Partidul condus de Gheorghe Cavcaliuc vine cu un apel către alte patru formațiuni

Albasat

Leave a Comment