ALBASAT
Societate

PAS a atacat în instanță decizia prin care diaspora e obligată să cumpere asigurarea medicală

Partidul Acțiune și Solidaritate a atacat în instanța de judecată decizia adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale care prevede că moldovenii din diasporă  trebuie să procure poliță de asigurare atunci când revin acasă. Președinta formațiunii Maia Sandu afirmă că decizia în cauză este neconstituțională, transmite IPN.

„Noi o considerăm neconstituțională și astăzi am transmis o sesizare la Curtea de Apel. Nu există nicio prevedere legală care să le interzică oamenilor să revină acasă. Ei sunt cetățeni ai Republicii Moldova și autoritățile nu pot să folosească pretexte inventate cum sunt acestea, că dacă nu ai asigurarea medicală nu poți să-ți procuri bilet la avion. Nu este legal acest lucru, indiferent că ai poliță sau nu ai. Noi am mers în instanța de judecată pentru a cere anularea acestei hotărâri”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiuni „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Totodată, Maia Sandu îndeamnă diaspora, în special cei care încă mai au resurse, să rămână în țările în care se află.

„Pentru cei care pot să mai rămână câteva săptămâni, dar vor să revină pentru că sunt speriați, însă au un salariu, au unde să rămână, este mai bine pentru ei să rămână 2-3 săptămâni. Noi abia intrăm în furtună, la noi abia urmează să se declanșeze ce s-a declanșat în alte țări și sistemul medical de la noi este mult mai slab. Cei care pot să mai stea acolo 2-3 săptămâni, să mai rămână acest timp. Pentru cei care nu pot, nu au bani, nu au unde sta, trebuie să se organizeze aceste zboruri”, a adăugat Maia Sandu.

Fosta prim-ministră a îndemnat autoritățile să organizeze cât mai multe zboruri în țările unde se află un număr mare de moldoveni care se află în dificultate.

„Este dramatic faptul cum au ajuns oamenii acolo și acum trebuie să treacă prin aceleași greutăți ca să se întoarcă acasă. Nu cred că cineva și-a imaginat că vom ajunge aici. Pentru situațiile grave, cei de la guvernare trebuie să înțeleagă că sunt mulți oameni care nu au economii, care trăiau de la salarii la salarii. Dacă ei și-au pierdut slujba, nu pot să rămână acolo nici încă trei luni de zile, nu au aceste economii. Pentru ei este această soluție urgentă, soluția este să se organizeze zboruri autorizate de Guvern. Consulatele, ambasadele să facă listele pornind de la priorități. Este complicat atunci când mulți oameni vor să vină, dar se poate face diferența dintre un caz când un om nu mai poate să rămână 2-3 săptămâni. Aceasta este singura modalitate și trebuie să se organizeze aceste zboruri în toate țările unde avem un număr mare de oameni”, a punctat președinta PAS.

Related posts

Situația cerealelor din grupa a doua este și mai gravă, deputat

Albasat

Водитель грузовика с 1,5 млн. евро предстанет перед судом за контрабанду

Albasat

Cehia a declarat stare de urgență sanitară, după ce numărul cazurilor noi de COVID-19 a explodat

Albasat

Leave a Comment