ALBASAT
Actualitate Societate

PAS a prezentat cele mai multe proiecte, iar BCS a avut cele mai multe luări de cuvânt

În sesiunea ordinară de primăvară 2024, Parlamentul s-a convocat în 20 de ședințe, una dintre care s-a desfășurat în două zile. Ședințele au avut o durată totală de peste 160 de ore. În această perioadă, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au înaintat 110 proiecte, iar deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – 35. Situația este inversă în cazul discursurilor. Deputații BCS au avut 74 de luări de cuvânt, în timp ce deputații PAS – 58, transmite IPN.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului precizează că, pe lângă cele 110 proiecte, fracțiunea PAS a propus 145 de amendamente. Cele mai multe proiecte au fost prezentate de către deputații Veronica Roșca (35), Igor Chiriac (25) și Roman Roșca (22). La fel, deputații PAS s-au pronunțat pe marginea inițiativelor legislative în 58 de luări de cuvânt de la tribuna Parlamentului și au susținut două declarații.

În aceeași perioadă, Fracțiunea BCS a prezentat 35 de proiecte de acte normative și a înaintat 22 de amendamente. Cele mai multe proiecte au fost prezentate de către deputații Petru Burduja (14), Tatiana Cunețchi (14) și Vladimir Odnostalco (11). Deputații BCS au avut 74 de luări de cuvânt și două declarații.

Deputații neafiliați și independenți au prezentat patru proiecte, 11 amendamente și au avut 19 luări de cuvânt și trei declarații.

Guvernul a înaintat Parlamentului 85 de proiecte, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu – 21 de proiecte, iar Adunarea Populară a Găgăuziei – două proiecte. În total, în sesiunea de primăvară au fost propuse spre examinare Parlamentului 274 de proiecte de acte normative, fiind aprobate 207.

În sesiunea ordinară de primăvară au fost adoptate 230 de acte normative.

Related posts

13 ani de închisoare pentru un tânăr care și-a incendiat sora din cauza averii

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 27.07.2021

Albasat

Motorina se scumpește cu aproape 20 de bani și ajunge la 21 de lei pentru un litru

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment