ALBASAT
Societate

PAS cere modificarea Codului Electoral pentru neadmiterea fraudării alegerilor

Actuala legislaţie electorală trebuie modificată pentru că ea conţine mai multe lacune de natură să facă posibilă fraudarea alegerilor prezidenţiale din 1 noiembrie. O spune Sergiu Litvinenco, deputat al Partidului Acţiune şi Solidaritate. Într-un briefing de presă, parlamentarul a spus că PAS cere să fie convocată ședința Parlamentului, săptămâna viitoare, pentru a vota modificarea legislației electorale în conformitate cu recomandările propuse de către Comisia de la Veneţia, transmite IPN.

Parlamentarul a menționat că la 19 august curent a fost publicat Avizul Comun de urgență al Comisiei de la Veneția și al OSCE (ODIHR) cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral și altor acte legislative. Potrivit documentului, modificarea Codului Electoral pentru alegerile prezidențiale este posibilă.

Contactat de IPN, Sergiu Litvinenco a precizat că una din soluţii ar fi interzicerea acelor transportări organizate a cetățenilor la secțiile de votare. ,,Poziția noastră este una foarte clară: oamenii care se interesează de procesul politic din țară, oamenii care își văd viitorul în cadrul unui stat integru trebuie să voteze. Fiecărei dintre aceste persoane trebuie să-i asigurăm dreptul de vot. Transportarea organizată și contra bani trebuie interzisă prin lege, or acest lucru periclitează libertatea și corectitudinea scrutinului. Votul trebuie să fie liber și în niciun caz exercitat contra 25, 50 sau 100 de euro”, a adăugat deputatul.

,,Noi așa și nu am înțeles de ce este nevoie să se permită utilizarea în spoturile electorale a instituțiilor statului. Noi credem că acest lucru nu trebuie permis. Mai mult decât atât, trebuie să se interzică și utilizarea lăcașelor de cult în spoturile politicienilor. Mai ales având în vedere constatarea Curții Constituționale din 2016 privind implicarea ilegală a bisericii în alegeri”, a menţionat deputatul cu privire la reflectarea campaniei electorale în mass-media.

Sergiu Litvinenco a pledat și pentru extinderea procesului de votare timp de două zile. ,,Este inadmisibil, în contextul crizei pandemice, să micșorezi timpul de votare. Dimpotrivă, având în vedere necesitatea respectării distanței fizice, este necesară extinderea timpului votării”, a spus deputatul. În opinia sa, în cel mai rău caz, trebuie să se permită extinderea zilei votării dacă la secțiile de votare în momentul expirării timpului de votare sunt rânduri determinate de COVID-19.

Proiectul de modificare a Codului Electoral este o inițiativă a Partidului Socialiștilor  și a fost votat de Parlament în prima lectură în data de 9 iulie. Deputații din opoziție au criticat proiectul, menționând că acesta nu a fost consultat pe larg, inclusiv cu societatea civilă, și că vine să favorizeze candidatul PSRM la alegerile prezidențiale. Inițiativa prevede reducerea zilei votării cu două ore,  astfel ca procesul să se desfășoare de la ora 08.00 până la ora 20.00, comparativ cu 07.00-21.00 cum a fost până acum. De asemenea, permite utilizarea, în scop de publicitate electorală, a imaginilor instituțiilor de stat.

Anterior și Coaliția pentru Alegeri Libere şi Corecte a atenționat că proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral conține prevederi controversate și chiar periculoase, cu riscul de a vicia alegerile. Cele mai problematice dintre acestea vizează domeniul reflectării campaniei electorale de către mass-media, activitatea observatorilor, organizarea procesului electoral și în special asigurarea dreptului la vot al alegătorilor în condițiile epidemiologice actuale.

Related posts

Guvernul Chinei a mobilizat pe toată lumea să lupte împotriva epidemiei, ambasador

Albasat

Taxele de studii în colegii vor fi stabilite prin decizia consiliilor de administrare ale instituțiilor

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 01.02.2021

Albasat

Leave a Comment