ALBASAT
Societate

PAS prezintă trei inițiative de „curățare a instituțiilor de stat de oameni ineficienți”

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate propun ca activitatea mai multor instituții publice, printre care ANRE, Consiliul Concurenței și CNPF, să fie verificată de către comisiile parlamentare. În funcție de concluzii, comisiile urmează să poată adopta actele necesare pentru remedierea situației, inclusiv prin revocarea conducătorilor. De asemenea, PAS propune ca șefii Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal să fie numiți de Guvern, nu de ministrul finanțelor, așa cum este în prezent, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, deputatul Sergiu Litvinenco a declarat că este vorba despre trei inițiative legislative care au ca scop curățarea instituțiilor de stat de oameni care au dovedit de-a lungul timpului ineficiență, au promovat grupuri de interese și au manifestat neglijență în serviciu. Potrivit lui, primul proiect ține de responsabilizarea mai multor autorități publice aflate sub control parlamentar. Mai exact, este vorba despre Consiliul Audiovizualului, Agenția Națională de Reglementare în Energetică, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, Comisia Națională a Pieței Financiare și Consiliul Concurenței.

Parlamentarul a menționat că existența unei autonomii funcționale nu înseamnă că șefii acestor instituții nu pot răspunde pentru incompetență și ineficiență. Or, ținând cont de rolul constituțional al Parlamentului, dar și instrumentul ce presupune controlul parlamentar, legislativul este obligat să verifice activitatea instituțiilor respective. „Parlamentul, prin intermediul organelor sale de lucru, să poată analiza activitatea acestor instituții publice, aflate sub control parlamentar, și, în funcție de concluzii, să poată adopta actele necesare pentru remedierea situației, inclusiv actele de revocare din funcție a conducătorilor”, explică Sergiu Litvinenco.

Un alt proiect de lege prezentat de deputat prevede transformarea funcției de șef al Serviciului Vamal și al Serviciului Fiscal de Stat din funcționar public în persoană cu funcție de demnitate publică. Respectiv, competența de numire și eliberare din funcție a conducătorilor celor două instituții urmează să treacă de la ministrul finanțelor la Guvern.

A treia inițiativă propusă de PAS presupune fortificarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în ce ține desemnarea președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție. Mai exact, odată cu aprobarea proiectului respectiv, decizia cu privire la propunerea interimatului la conducerea CSJ să fie luată de CSM.

Related posts

Cursul valutar oficial la 28.07.2021

Albasat

Cursul valutar oficial la 22.02.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Săptămâna trecută a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri de deces COVID-19

Albasat

Leave a Comment