ALBASAT
Societate

Patru ani de la tragicul accident aviatic SMURD la Haragâș

Cei patru membrii ai echipajului SMURD din România, care și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs în raionul Cantemir, acum patru ani, au fost comemorați astăzi, 2 iunie. La complexul memorial în satul Haragâș a fost efectuat un serviciu divin și au fost depuse flori, transmite IPN.

„Ne dorim să nu mai avem astfel de evenimente. În același timp trebuie să știm că eroii nu mor niciodată, pentru că eroii trăiesc prin noi, prin cei care suntem în stare să le pomenim faptele”, a declarat pentru presă ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

În memoria echipajului, un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei au efectuat un serviciu divin. Oficialii au vorbit despre curajul, devotament și jertfirea de sine adusă pentru salvarea vieților omenești, dar și dedicația echipajului în ultima misiune de salvare. Totodată s-a menționat despre acțiunile de intervenție a echipajelor aero-medicale pentru salvarea cetățenilor Republicii Moldova.

Proiectul SMURD a fost lansat în Republica Moldova în anul 2014, când a fost semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, privind ajutorul reciproc pentru intervențiile transfrontaliere în caz de urgențe medicale.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, până în prezent echipajele SMURD au oferit suport Republicii Moldova în misiunile complexe de acordare a primului ajutor medical calificat, reanimare, descarcerare și executarea operațiunilor de salvare. Au fost efectuate în jur de 13,5 mii de intervenții terestre pe teritoriul Republicii Moldova, 89 de intervenții aero-medicale și 35 de intervenții transfrontaliere pentru efectuarea misiunilor cu transport medical asistat în scopul repatrierii cetățenilor din afara granițelor țării.

Tragedia de la Haragâș s-a produs pe 2 iunie 2016. La bordul aeronavei se aflau pilotul aparatului de zbor, copilotul, un medic și un asistent. Elicopterul se îndrepta spre raionul Cahul pentru a prelua un pacient.

Related posts

Anul 2022, marcat de proteste și obținerea statutului de țară candidată la aderare

AlbasatTV, Nisporeni

Groenlanda se topește accelerat. Mările și oceanele ar putea înghiți orașe, plaje și zone de coastă întregi în următorii 30 de ani

Albasat

Ziua Națională a Vinului revine în PMAN pe 1-2 octombrie, după doi ani de pauză

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment