ALBASAT
Societate

Patru partide ar accede în Parlament în cazul unor alegeri, sondaj

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede patru formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, pentru care ar vota 29,1% din alegători, Partidul Socialiștilor – 22,5%, Partidul Șor – 7,8% și Partidul Comuniștilor – 5,2%. Datele se conțin într-un sondaj realizat de către CBS Research în perioada 27 aprilie-6 mai la comanda Comunității WatchDog.MD și IPIS. Totodată, 16% din respondenți nu au răspuns, iar aproape 11% au declarat că nu vor participa la alegeri.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele WatchDog.MD, Valeriu Pașa, a spus că, din totalul celor deciși, PAS ar acumula 39,7%, PSRM – 30,7%, PPȘor – 10,7%, iar PCRM – 7,1%. Alte formațiuni politice nu ar trece pragul electoral. „Este important de menționat că această măsurare nu include cetățenii moldoveni care se află peste hotare și nici pe cei care se află în regiunea transnistreană. Respectiv, concluziile pe eventuale prognoze, dacă le putem numi așa, ar trebui să țină cont de acest fapt”, a notat Valeriu Pașa.

În topul politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor este președintele țării, Maia Sandu, care a fost menționată de către 23,8% din respondenți. Pe locul doi se situează fostul președinte, Igor Dodon – 16%, iar pe locul trei este Ilan Șor – 4,1%. Aceștia sunt urmați de către primarul capitalei, Ion Ceban, Vladimir Voronin, Ion Chicu etc. Întrebarea a fost deschisă, fără variante de răspuns, iar respondenții au putut numi o singură persoană. Cei mai mulți respondenți – 34,7% au declarat că nu au încredere în nimeni.

„Este o cifră mult mai mică decât ce am observat la o întrebare similară în anii trecuți. Însuși faptul că este sub 50% deja nu este rău. Aceasta înseamnă că actuala clasă politică reușește să formuleze o ofertă suficientă de diversă și atractivă pentru peste 50% din alegători, ceea ce este deja bine”, a menționat Valeriu Pașa.

Sociologul Vasile Cantarji, de la SBS Research, a declarat că cetățenii au fost întrebați tradițional despre lucrurile care îi îngrijorează, fiindu-le oferită o listă din care au putut avea trei opțiuni. Pe primul loc se clasează răspunsul: „un război în zonă”, care a fost menționat de către 59,4% din intervievați și care anterior era menționat de către mai puțin de 10% din respondenți. Printre alte lucruri care îi preocupă pe cetățeni sunt: prețurile, viitorul copiilor, sărăcia, corupția, șomajul etc.

De asemenea, oamenii au fost întrebați ce cred că se întâmplă în prezent Ucraina. 40,5% din respondenți au declarat că este vorba despre o invazie nejustificată în care nimeni nu a provocat Federația Rusă. Alți 22,8% cred că Rusia apără „republice populare din Donbas de atacurile Ucrainei”, iar 15,2% cred că este vorba despre o operațiune de „eliberare a Ucrainei de nazism”. Totodată, 1,8% din intervievați au menționat altceva, iar 19,6% nu au știu ce să răspundă sau nu au răspuns.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1111 de respondenți, interviurile fiind realizate în teren și telefonic. La sondaj nu au participat cetățeni moldoveni aflați peste hotare sau în regiunea transnistreană.


Related posts

Cursul valutar oficial la 23.01.2021

Albasat

Noile modificări la Legea privind controlul tutunului, supuse consultărilor publice

AlbasatTV, Nisporeni

Начинается осенняя сессия парламента. Приоритеты депутатов

Albasat

Leave a Comment