O tânără de 21 de ani a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a accidentat mortal, în septembrie anul trecut, o femeie la Fălești și a fugit de la locul accidentului. Potrivit oamenilor legii, tânăra nu avea permis de conducere, era beată și conducea cu viteză excesivă, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, accidentul s-a produs în noaptea de 23 septembrie 2022, pe traseul M-5 „Chișinău-Bălți-Criva”. Tânără beată se deplasa cu viteză excesivă spre Chișinău și a lovit o femeie de 50 de ani, locuitoare a unui sat din raionul Fălești, care se deplasa pe acostament în partea dreaptă a traseului, în aceeași direcție de mers.
Tânăra a părăsit locul accidentului. În cadrul procesului de judecată aceasta a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare care a cauzat din imprudență decesul unei persoane. La fel, a fost recunoscută vinovată de părăsirea locului accidentului.
Judecătoria Bălți, sediul Fălești a condamnat-o la închisoare pe un termen de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani. Acuzatorii de stat consideră pedeapsa aplicată prea blândă și spun că o vor ataca la Curtea de Apel Bălți.
- Fondatorul unui canal rus de Telegram pro-război, reținut în Muntenegru
- Statele baltice cer interzicerea tranzitului de cereale rusești prin UE
- Iwona Piorko: Moldova este aproape de deschiderea a încă două clustere de negocieri cu UE
- Proiectele finanțate prin programele naționale, verificate de Vladimir Bolea în raionul Nisporeni
- Fondurile europene, șansa investițiilor rapide în satele din Republica Moldova

