ALBASAT
Actualitate Societate

Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor

Oamenii legii efectuează astăzi percheziții în toată țara, într-un dosar penal privind activitatea mercenarilor, transmite IPN cu referire la Inspectoratul General al Poliției.

Acțiunile sunt desfășurate de angajații Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. La descinderi participă și mascații de la Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”.

IGP a precizat că va reveni ulterior cu detalii despre rezultatele perchezițiilor.

Conform Codului Penal, activitatea mercenarilor este o faptă gravă care atentează la pacea și securitatea omenirii. Legea prevede pedepse de la 5 la 10 ani de închisoare pentru participarea mercenarilor la conflicte armate, acțiuni militare sau violente îndreptate împotriva ordinii constituționale ori integrității teritoriale a statului. Totodată, cei care angajează, instruiesc, finanțează sau folosesc mercenari riscă pedepse și mai mari – de la 10 la 15 ani de detenție.

Related posts

Automobilele diesel și pe benzină, interzise în Bruxelles după 2030

Albasat

Ambasadoarea SUA la ONU: Să știți că toată lumea vă admiră curajul și determinarea

Albasat

Doi copii, salvați dintr-un incendiu produs la Căușeni

Albasat