ALBASAT
Actualitate Societate

Percheziții la Primăria Durlești, urmare a incendiului de la mansardă

Ofițerii Centrului Național au descins în această dimineață la Primăria orașului Durlești într-un dosar în care sunt investigate fapte de abuz, comise de persoane publice și private în procesul de construcție și dare în exploatare a unui bloc de locuințe. Informația a fost confirmată pentru IPN de către purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.

Perchezițiile sunt efectuate pe adrese de domiciliu și în câteva instituții publice, printre care și Primăria Durlești. „Sunt vizate mai multe persoane, cărora urmează a le fi înaintată ordonanța de bănuit. Cu amănunte vom reveni pe parcursul zilei”, a notat Angela Starinschi.

Un incendiu puternic a cuprins pe 16 mai mansarda unui bloc din strada Tudor Vladimirescu din orașul Durlești. Flăcările au distrus aproximativ 1 500 de metri pătrați din acoperiș și apartamentele sub el. 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei dintre ele fiind transportate la spital. Potrivit experților IGSU, cauza incendiului este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la executarea lucrărilor cu focul. Totodată, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a constatat un șir de neconformități majore la toate etapele de realizare a obiectivului.

Related posts

Alte 861 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat

Igor Grosu: Decizia PAS de a nu avea un candidat la alegerile din Găgăuzia a fost una corectă

AlbasatTV, Nisporeni

Mai mult de jumătate din populația adultă din SUA a fost complet vaccinată anti-COVID

Albasat

Leave a Comment